Economia românească va înregistra o stagnare în acest an, un 2023 în care îngrijorările privind incertitudinile asociate condiţiilor macro-economice se vor afla în prim-plan, arată concluziile celei de-a V-a ediții a Barometrului Moneycorp privind starea economiei româneşti.
Potrivit sondajului, care a cuprins 1.102 de companii din domenii diverse, precum IT&C, asigurări, echipamente, materii prime, energie, FMGC sau turism, 2023 este anul precauţiei.
32% dintre managerii chestionaţi în cadrul celei de-a V-a ediții a Barometrului Moneycorp se așteaptă la o stagnare economică în 2023, în timp ce alţi 28% văd o creştere economică marginală.
Un procent identic, de 28%, este al celor care văd o recesiune uşoară în acest an, în timp ce 12% dintre executivi sunt pesimiști, mizând pe o recesiune economică severă în 2023.
48% dintre persoanale chestionate se așteaptă ca avansul costurilor operationale (preturi materiale, servicii, costuri transport, dobânzi etc). să se afle în prim-plan, alături de efectele generate de scăderea vânzărilor, menționată de 40% dintre respondenți. Managerii au mai menţionat accentuarea blocajului financiar (8%) și posibila intrare în insolvență/faliment a partenerilor (5%).
În aceste condiţii, 72% dintre cei chestionați au declarat că nu vor bugeta investiții semnificative în acest an și doar 28% vor miza pe investiții, în principal din prisma oportunităților create de perioada de criză.
Cosmin Bucur, Managing Director Moneycorp România: „2023 este un an al provocărilor, dar şi al oportunităţilor. Faptul că procentele celor care văd o creştere economică marginală sau o recesiune tehnică sunt apropiate indică gradul semnificativ de incertitudine care planează asupra economiei, în acest an. Nu este exclus să asistăm la o evoluţie economică oscilantă, o dovadă a fragilității mediului economic într-un context economic destul de dificil.”
Potrivit managerilor chestionați de Moneycorp, inflația va continua să fie una dintre marile probleme ale economiei, fapt care va influenţa în mod direct şi costurile de finanţare.
40% dintre cei chestionați se așteaptă la o inflaţie de 10-12% la sfârşitul anului 2023, în timp ce 28% văd inflația peste acest nivel.
Alţi 32% dintre respondenţi anticipează un nivel al inflaţiei între 6-10%. Cei mai mulţi executivi (40%) se așteaptă ca abia începând din primul semestru din 2024 să scăpăm de această problema majoră.
Până atunci, însă, cei mai mulţi se aşteaptă că finanţarea să fie extrem de scumpă, cu un ROBOR estimat în intervalul 7-9% de 44% dintre intervievaţi.
12% dintre respondenti se aşteaptă la un ROBOR între 9-11%, iar alţi 8% la un nivel de peste 11%. Doar 36% dintre executivi anticipează un nivel al ROBOR <7% pentru finalul anului 2023.
Sondajul realizat de Moneycorp și firma de consultanță Frames a fost derulat pe un grup de peste 1102 de companii din domenii diverse, precum IT&C, Asigurări, Echipamente, Materii prime, Energie, FMGC sau Turism.
Profilul respondenților a fost reprezentat de middle și top management, cu studii superioare, 63% bărbați și 37% femei, cu o vârstă medie de 47 de ani.