FacebookTwitterLinkedIn

Păpușa Barbie a inspirat milioane de oameni de-a lungul timpului, iar filmul „Barbie” s-a numărat printre cele mai așteptate producții cinematografice din acest an. Regizat de Greta Gerwig și avându-i în rolurile principale pe Margot Robbie (Barbie) și Ryan Gosling (Ken), filmul le urmărește pe cele două personaje într-o călătorie de autodescoperire…

Scurt istoric
Pentru cei care nu știu deja, Barbie este o păpușă celebră creată de compania americană de jucării Mattel, iar cea care a inventat-o este chiar cofondatoarea companiei, și anume Ruth Handler. Această păpușă iconică a fost lansată pentru prima dată pe piață în martie 1959.

Numele complet al păpușii este Barbie Millicent Roberts. Barbie a devenit una dintre cele mai cunoscute și vândute păpuși din lume, un adevărat simbol al feminității. A fost concepută ca o păpușă adultă, o figură stilizată și cu o garderobă bogată, care include haine și accesorii pentru diverse ocupații și activități.

Reprezentative pentru personajul Barbie sunt corpul înalt și subțire, cu dimensiuni exagerate, precum și părul lung și blond. Un ideal de frumusețe! Desigur, de-a lungul anilor, au fost lansate numeroase versiuni, fiecare cu propriul stil, însă cea mai reprezentativă rămâne cea descrisă mai sus. Barbie nu a fost doar o păpușă, ci și subiectul multor seriale, cărți, jocuri video și filme precum cel lansat în luna iulie a acestui an. Ea continuă să inspire imaginația copiilor și adulților din întreaga lume și să promoveze mesajul de încredere, putere și curaj.

Cum să creezi o amenajare inspirată de filmul „Barbie”
Designul interior este inspirat din toate aspectele vieții: natură, activități, personaje iconice, hobby-uri etc. Personajul Barbie transmite exuberanță, veselie, eleganță și un stil fermecător, prin urmare, și designul interior inspirat de acest personaj va transmite aceleași lucruri. În esență, vorbim de amenajări care recreează un univers magic, vesel și plin de culoare. Mai jos voi enumera câteva modalități de a crea un decor inspirat de lumea Barbie.

Culori vibrante și tonuri pastelate
Într-un decor inspirat de Barbie vor fi prezente culori vibrante precum roz, fucsia, galben, verde crud etc., dar și tonuri pastelate, pornind de la violet și până la roz sau bleu. Culorile menționate se pot regăsi la finisajele pentru pereți și pardoseală, la mobilier și obiecte decorative. Toate aceste elemente în culori vii au menirea de a crea o atmosferă veselă și jucăușă.

Mobilier unic cu design ludic
Mobila din universul Barbie este sofisticată și elegantă, dar păstrează un aer jovial. Prin urmare, piesele de mobilier reprezentative sunt cele cu modele sofisticate, ludice, în acord cu casa de vis a lui Barbie sau cu piesele emblematice din lumea ei: pat cu baldachin, mese de toaletă cu detalii elaborate, scaune cu spătar în formă de inimă. Universul Barbie poate fi reprodus și prin versiuni mai temperate, alegând mobilier cu linii curate, cu aspect ludic și feminin, în culori ce pornesc de la nuanțe de roz și până la alb.

Elemente decorative feminine
Atmosfera de poveste din lumea Barbie poate fi redată în viața reală prin elemente decorative de impact precum tapet cu imprimeuri haioase, îndrăznețe, asemenea personajului. Un finisaj precum tapetul cu modele ludice contribuie la obținerea unei amenajări originale, feminine, pline de grație.

Piesele de mobilier sau aparatele electrocasnice în stil retro (și, în unele cazuri, vintage) sunt, de asemenea, emblematice pentru lumea Barbie. Cei care au urmărit filmul Barbie au putut remarca obiecte foarte feminine precum mașina cu design retro.

Elemente luxoase și elegante
Personajul Barbie nu este nici discret, nici șters, ci plin de viață și cu personalitate. Universul Barbie poate fi creat prin elemente decorative precum corpuri de iluminat elegante (candelabre din cristal), aranjamente florale sofisticate, așternuturi moi și pufoase, pernuțe decorative cu imprimeuri colorate, finisaje cu accente metalice care indică ideea de lux, lămpi cu abajururi în culori pastelate, oglinzi și alte elemente reflectorizante.

Obiecte sclipitoare
Elementele strălucitoare sunt nelipsite din lumea Barbie și pot fi introduse în decoruri prin obiecte colorate, care se înscriu într-o estetică feminină și plină de farmec. De asemenea, pot fi adăugate prin accesorii și multe decorațiuni tematice care surprind lumea magică a lui Barbie: perdele cu imprimeuri ce reprezintă imaginea păpușii Barbie, postere cu Barbie, figurine, fluturi etc. Toate aceste elemente compun un univers magic, glamour, jucăuș, care redă esența lumii Barbie.

Rețineți că decorurile inspirate de personajul Barbie pot varia foarte mult în funcție de sursa de inspirație: seriale cu Barbie, cărți, jocuri video, păpuși Barbie, filmul lansat în acest an fiind doar una dintre aceste surse de inspirație.

Dar voi ce părere aveți despre acest trend?