Lucrările de reabilitare a barajului Pârcovaci din județul Iași au ajuns la un stadiu de execuție de 95%, iar în județul Vâlcea au început intervenții de urgență pentru consolidarea pârâului Târâia. Valoarea celor două investiții depășește 37,7 mil. de lei.
Barajul Pârcovaci, amplasat pe râul Bahlui, este reabilitat în proporție de 95%, iar lucrările urmează să fie finalizate în cursul acestei luni, potrivit informațiilor transmise de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Investiția, derulată de Administrația Bazinală de Apă Prut–Bârlad, are o valoare totală actualizată de 36,38 mil. de lei și include reabilitarea barajului, a turnului de manevră, golirii de fund, prizei de apă, descărcătorului de ape mari, stațiilor de pompare și cantonului de exploatare, precum și modernizarea echipamentelor hidromecanice și a instalațiilor electrice.
Acumularea Pârcovaci este singura sursă de alimentare cu apă pentru zona Hârlău și contribuie la reducerea riscului de inundații pentru aproximativ 7.000 de locuitori. Sunt protejate peste 4 kilometri de cale ferată, peste 8 kilometri de drum județean și european, peste 170 de hectare de teren și peste 20 de obiective socio-economice din Hârlău și comunele Scobinți, Ceplenița și Cotnari.
Construită în 1983, acumularea este situată la aproximativ 10 kilometri de Hârlău și are un volum de atenuare a viiturilor de 4,909 milioane de metri cubi.
Administrația Bazinală de Apă Olt a început lucrări de intervenție în regim de urgență pe sectorul regularizat al pârâului Târâia, în zona Sat Nou Pânga din orașul Berbești, județul Vâlcea. Intervenția vizează consolidarea unui sector afectat de degradări produse în urma fenomenelor hidrometeorologice din perioada 1–23 februarie 2026.
Lucrările includ construirea unui zid de sprijin din beton cu o lungime de 144 de metri, precum și refacerea și stabilizarea albiei pârâului prin grinzi din beton, blocaje din anrocamente și praguri de fund.
Valoarea intervenției este de 1,36 mil. de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată din surse proprii ale Administrației Naționale „Apele Române”. Lucrările au ca obiectiv protejarea locuințelor, infrastructurii rutiere, utilităților și a sectorului afectat de alunecările de teren din zona Sat Nou Pânga.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.