FacebookTwitterLinkedIn

Banca Transilvania a finalizat cu succes prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile denominate în lei, listată la Bursa de Valori București. Obligațiunile, de tip senior nepreferențial, au o maturitate de 7 ani și pot fi răscumpărate anticipat după 6 ani. Cuponul oferit investitorilor este de 8,875%, iar subscrierea minimă a fost de 600.000 de lei.

Emisiunea a atras un interes semnificativ încă din primele ore de la lansare, jumătate dintre subscripții fiind realizate de investitori instituționali din România, printre care fonduri de pensii, bănci și companii de asigurare. Totodată, emisiunea s-a bucurat și de susținerea investitorilor internaționali, inclusiv a unor bănci de dezvoltare și fonduri globale.

Fondurile atrase vor fi utilizate pentru finanțarea proiectelor eligibile din cadrul politicii de finanțare sustenabilă a Băncii Transilvania, contribuind la atingerea cerinței minime de fonduri proprii și datorii eligibile (MREL). Obligațiunile vor intra oficial la tranzacționare în luna iulie, sub simbolul XS3109437387.

„Prin această emisiune în lei am diversificat opțiunile de investiții pentru investitorii locali și ne bucurăm de interesul cu care a fost primită în piață. Fondurile atrase ne ajută să continuăm să susținem creditarea și dezvoltarea economiei”, a declarat Omer Tetik, directorul general al Băncii Transilvania.

Vânzarea obligațiunilor a fost coordonată de BT Capital Partners, BCR, Raiffeisen Bank și Alpha Bank România, cu sprijinul unor case de avocatură de renume, precum Filip & Company, Clifford Chance Badea și Deloitte Audit ca auditor financiar.

Aceasta este a cincea emisiune de obligațiuni a BT din 2023 până în prezent, valoarea totală ridicându-se la echivalentul a aproape 2,5 miliarde de euro, celelalte fiind listate pe Euronext Dublin.

Banca Transilvania este liderul pieței bancare din România, cu peste 5 milioane de clienți și o rețea extinsă de 530 de unități în 180 de localități.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.