FacebookTwitterLinkedIn

Banca Centrală a Franței a înregistrat pierderi nete de 7,7 miliarde de euro în 2024, însă oficialii instituției susțin că cea mai dificilă perioadă a fost depășită și că în următorii ani banca va reveni pe profit, transmite Agerpres.

Potrivit guvernatorului Francois Villeroy de Galhau, reducerea dobânzilor la depozite și scăderea deținerilor de obligațiuni vor contribui la diminuarea progresivă a pierderilor.

Situația dificilă a Băncii Franței este parte a unui fenomen mai amplu în rândul băncilor centrale europene, cauzat de schimbările rapide ale politicii monetare adoptate pentru a combate inflația. Și Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) a raportat pierderi semnificative, de 19,2 miliarde de euro în 2024, iar președintele său, Joachim Nagel, a avertizat că instituția nu va distribui profituri guvernului german pentru o perioadă îndelungată.

Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat, la rândul său, că 2024 a fost al doilea an consecutiv în care a înregistrat pierderi, ajungând la 7,944 miliarde de euro, în creștere față de anul precedent. Deși inflația s-a redus și BCE a început să relaxeze politica monetară, oficialii europeni se așteaptă ca pierderile să continue într-o anumită măsură în anii următori.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.