BMW Group estimează că, în 2023, vehiculele electrice vor reprezenta 15% din vânzările sale. În primele două luni ale anului, compania și-a dublat vânzările de mașini electrice comparativ cu aceeași perioadă din 2022 – un caz special este China, unde vânzările s-au triplat.
În ultimul an, BMW Group şi-a dublat vânzările de automobile electrice, la peste 215.000 de unităţi. În primele două luni ale anului, BMW și-a dublat vânzările de automobile electrice (BEV), comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent; în China, vânzările de modele BEV ale companiei s-au triplat până la sfârşitul lunii februarie.


Odată cu lansarea în acest an a noului BMW Seria 5 şi a versiunii electrice BMW i5, BMW Group va avea o ofertă BEV în aproape fiecare segment major unde este reprezentat. Gama va fi completată până la sfârşitul anului de BMW iX2 electric, iar anul viitor se va înregistra o premieră absolută, când primul model touring electric îşi va face debutul în gama BMW Seria 5.
Până atunci, o altă premieră mondială va avea loc în luna aprilie, când va fi lansat singurul cabriolet din lume cu sistem de propulsie electric: este vorba despre o ediţie limitată a MINI Cooper SE Cabriolet, care va fi disponibilă în Europa.

MINI va fi un brand complet electric de la începutul anilor 2030. O primă imagine asupra noii familii MINI a fost oferită în vară de MINI Concept Aceman – un nou concept de automobil pentru segmentul compact premium: electric, fără crom şi piele şi cu un design complet nou. Primele automobile electrice din noua familie MINI urmează să fie lansate pe piaţă anul acesta.




2030 este un an-reper și pentru Rolls-Royce care, va avea, începând de atunci, o ofertă exclusiv electrică. Spectre, primul Rolls-Royce electric, a fost lansat anul trecut, iar primele exemplare vor fi livrate clienţilor în acest an.
Tot până în 2030, BMW Group îşi propune să depăşească totalul de 10 milioane de automobile electrice livrate. O etapă importantă în această călătorie este aşteptată în 2025, când este probabil să fie depăşit pragul de două milioane de automobile electrice.