FacebookTwitterLinkedIn

Asociația Atlantykron, organizatoarea academiei de vară cu același nume, a fost desemnată Asociație pentru UNESCO în mandatul 2026-2029, în urma unui proces de selecție coordonat de Comisia Națională a României pentru UNESCO.

Potrivit organizației, statutul oferă posibilitatea dezvoltării unor proiecte educaționale și culturale sub egida rețelei UNESCO, în domenii precum educația pentru dezvoltare durabilă, incluziunea socială și promovarea patrimoniului cultural.

Atlantykron organizează de peste trei decenii o academie de vară interdisciplinară la Capidava. Evenimentul reunește anual participanți din domenii precum știință, tehnologie, arte și educație.

Ediția din 2026 a academiei va avea loc în perioada 31 iulie – 7 august și va avea tema „Orizonturi. Dincolo de limite”. Potrivit organizatorilor, programul va include ateliere, conferințe și activități dedicate inovației și explorării interdisciplinare.

Comisia Națională a României pentru UNESCO coordonează relația dintre instituțiile și organizațiile românești și rețeaua UNESCO, sprijinind proiecte din domeniul educației, culturii și cercetării.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.