FacebookTwitterLinkedIn

Producătorul auto britanic Aston Martin strânge 575,8 milioane de lire sterline (660 de milioane de dolari) într-o emisiune de acțiuni care îi va permite să își reducă gradul de îndatorare și să investească în noi modele, potrivit Reuters.

Compania a anunțat, luni, că va emite patru noi acțiuni pentru fiecare acțiune existentă.

Emisiunea acestor acțiuni face parte dintr-o majorare de capital de 653,8 milioane de lire sterline anunțată anterior, ceea ce face ca Fondul de Investiții Publice (PIF) al Arabiei Saudite să fie unul dintre cei mai mari acționari ai companiei.

Compania a respins o propunere de investiție de 1,3 miliarde de lire sterline care ar fi predat controlul afacerii investitorului italian Investindustrial și producătorului chinez Geely.