FacebookTwitterLinkedIn

Asociația pentru Promovarea Alimentului Românesc – APAR – implementează proiectul cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativa 2014-2020, Axa prioritara Administratie publica si sistem judiciar eficiente, „Stiu ce vreau! Cum sustin?”.

Demarat în luna august 2022, proiectul se desfășoară pe o perioadă de 12 de luni și are un buget total eligibil de 418.656,70 lei, din care valoarea nerambursabilă este de 410.283,55 lei.

Obiectivul specific al proiectului constă în finalizarea de parteneriate între ONG-uri /parteneri sociali și UAT Municipiul Cluj Napoca, funcționale la șase luni după finalizarea proiectului.

Concret, proiectul presupune dezvoltarea de proceduri și mecanisme pentru susținerea și promovarea dezvoltării la nivelul localității și de interacțiune dintre autoritățile și instituțiile administrației publice cu comunitatea locală în perioada 2022-2027.

„Părțile interesate vor învăța cum să redacteze documente de poziție, iar instituțiile cum și când să răspundă. În plus, se vor stabili poduri de comunicare pentru depășirea barierelor administrative, care de cele mai multe ori sunt generate de emoții”, a explicat pentru Forbes România președintele APAR, Ștefan Pădure.

De asemenea, proiectul are în vedere dezvoltarea capacității partenerilor sociali și a ONG-urilor prin instruiri în domeniul monitorizarii strategiilor și politicilor locale și de participare la procesele decizionale, de promovare a egalității de șanse și nediscriminarii, precum și a dezvoltării durabile.

Potrivit președintelui APAR, un astfel de proiect se află în derulare și în județul Ilfov (Mogoșoaia).