FacebookTwitterLinkedIn

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat marţi intrarea în vigoare a legii privind finanţarea participativă. Legea prevede dispoziţii exprese privind desemnarea ASF în calitate de autoritate responsabilă cu îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor prevăzute în regulamentul european, precum şi sancţiunile aplicabile în cazul nerespectării prevederilor acestuia, termenele de depunere a documentelor în vederea autorizării în calitate de furnizor european de servicii de finanţare participativă, condiţiile de retragere a autorizaţiei.

”Având în vedere că, până la apariţia Legii nr. 244/2022, în România nu a existat un act normativ care să reglementeze în mod expres activitatea de finanţare participativă, A.S.F. s-a implicat activ atât din punct de vedere tehnic, cât şi în ceea ce priveşte întregul proces de avizare interinstituţională care a precedat adoptarea şi intrarea în vigoare a acestei legi”, menționează ASF, potrivit news.ro.

Finanţarea participativă oferă o sursă alternativă de finanţare, inclusiv de capital de risc, dar poate oferi şi alte beneficii pentru afaceri: aceasta poate valida o idee de afaceri, poate oferi antreprenorilor acces la un număr mare de persoane furnizând perspective şi informaţii, fiind totodată şi un instrument de marketing.