FacebookTwitterLinkedIn

Cătălin Priscorniță, CEO și fondator Blitz

Forbes: Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2021? Argumentați.

Cătălin Priscorniță: Pentru Blitz, cuvântului anului este dezvoltare. Am dezvoltat 20 de birouri în acest an, în peste 12 orașe din România, și plănuim să mai deschidem încă 5 până la finalul anului, puncte de lucru proprii și francize. În privința cifrei de afaceri, aceasta a crescut cu 130%, ajungând la aproape €5.500.000, iar echipa Blitz a crescut cu 250%.

Mai mult decât atât, am dezvoltat noi departamente interne precum Business Intelligence și departamentul de conformitate, dar am maturizat și departamentele existente cum ar fi Call Center, Marketing, Resurse Umane, Contabilitate și Juridic.

 

Forbes: Care au fost motivele dvs de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2021? (pandemia, criza economică, criza de materii prime, inflația, forța de muncă, criza guvernamentală, altele). Care sunt rezultatele activității companiei/ grupului, comparativ cu estimările de la începutul anului?

Cătălin Priscorniță: Încă de la începutul anului 2020, am observat că imobiliarele sfidează pandemia. Nevoia locativă este mai presus decât frica de COVID-19, iar această industrie este printre puținele care își permit să facă asta, fiind conectată la o nevoie primară.

Totuși, creșterea prețurilor materialelor de construcție, în special fierul și lemnul, și lipsa forței de muncă, vor avea un impact în creșterea prețului pe metru pătrat. La momentul actual, avem un deficit de persoane de peste 600.000 pe forța de muncă în construcții.

Mai mult, alianța celor 105 țări în summitul climatic de la Glasgow împotriva defrișărilor își propune să oprească total tăierea copacilor până în 2030. Acest lucru va influența creșterea prețurilor în ceea ce privește lemnul, și, ulterior, prețul final pe metru pătrat.

Pe de altă parte, se injectează foarte mulți bani în piață, deci banii sunt mai ieftini și asta pune presiune pe zona imobiliară, pentru că e multă cerere. Oamenii nu mai apelează la cash, ei caută alte căi prin care să își păstreze banii.

Investim în crypto și în bursă, urmând ca o mare parte din banii câștigați să se îndrepte, printre altele, tot în zona de imobiliare, din două direcții: investițională și locativă.

În privința estimărilor, obiectivele Blitz de la începutul anului 2021 au fost atinse. Azi ne bucurăm de 20 de birouri naționale, puncte de lucru proprii și francize. Am atins o creștere de 130% a cifrei de afaceri față de acceași perioadă a anului trecut.

 

Forbes: Care au fost motivele de satisfacție sau de optimism în 2021?

Cătălin Priscorniță: Motivele de satisfacție pentru anul 2021 au fost, o dată, primirea călduroasă a business-ului în toata România. Am găsit parteneri locali de business, manageri sau francizați, cu care putem să ducem imobiliarele de la Cluj în toată țara.

Am început colaborarea cu brokeri pregătiți și profesioniști care cred în valorile noastre și au o etică puternică de business. Tranzacțiile realizate au fost cu clienți care înțeleg calitatea serviciului imobiliar Blitz.

 

Forbes: Cum caracterizați mediul privat de afaceri din România în anul 2021 în privința rezilienței și dinamicii? Argumentați.

Cătălin Priscorniță: Mediul de afaceri crește de la un an la altul. E un mediu extrem de rezilient.

Contextul pandemiei îl văd ca un fenomen de curățare, care aduce și unele oportunități.  Resursele limitate cu care se confruntă mediul de afaceri, crește automat creativitatea antreprenorilor. În cadrul Blitz, acest fenomen ne-a determinat să profităm la maximum de potențialul resurselor existente, ca să facem lucrurile mai bine.

Pe de altă parte, mediul privat a primit foarte multe promisiuni din partea guvernului, precum alocarea de resurse financiare, dar din păcate prea puține dintre acestea s-au materializat.

 

Forbes: Care sunt deciziile bune pe care le-a făcut guvernul pentru încurajarea și susținerea mediului de afaceri din România în anul 2021? Care sunt lucrurile pe care trebuia să le facă, dar nu le-a făcut?

Cătălin Priscorniță: Mediul de afaceri în România este în derivă și nu se poate baza decât pe el însuși. Faptul că sunt promisiuni, dar fără rezultat financiar față de companii, nu ajută. Sunt în joc salariile angajaților, iar acesta este un subiect care nu acceptă compromisuri.

 

Forbes: Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial în anul 2022?

Cătălin Priscorniță: Prelungirea pandemiei ar putea fi o provocare care se va întinde și în 2022. Un alt risc pe care îl văd este un posibil colaps al resurselor, al materiilor prime și asta va influența în continuare creșterea prețurilor.

Inflația va continua mult mai agresiv și mai accelerat. Pe de altă parte, având în vedere fundația nu foarte stabilă a pieței crypto, văd ca un potențial pericol care va produce turbulențe mari în zona aceasta.

Cu toate acestea, imobiliarele rămân protejate, iar industria va urmări o tendință de creștere, ca număr de tranzacții și ca dinamică pe piață. România oricum are de recuperat, comparativ cu Europa.