FacebookTwitterLinkedIn

Topurile celor mai căutate destinații turistice ale Asiei plasează China pe primul loc (cu peste 65 de milioane de turiști străini în 2019), urmată de Thailanda și Japonia.

Chiar dacă nu se situează printre cele mai populare zece destinații turistice asiatice, Cambodgia înregistra înainte de pandemia COVID-19 o creștere semnificativă a turismului, numărul oaspeților străini triplându-se în decurs de zece ani, ajungând, astfel, la 7 milioane.

Țara a devenit tot mai interesantă pentru branduri hoteliere cu mare rezonanță, precum Hyatt, Raffles, Sofitel, Anantara, Howard Johnson. Numărul complexurilor de acest fel este în creștere, oferta – foarte variată, iar concurența pentru turiștii cu dare de mână a devenit puternică.

Un hotelier de nișă
Dar pe o astfel de piață, care dispune de atracții cu notorietate globală, este întotdeauna loc și pentru brandurile hoteliere mai mici, dar nu mai puțin sofisticate, ba dimpotrivă. Este cazul companiei lansate în urmă cu două decenii de Arnaud Zannier, care se plasează în netă opoziție cu artificialitatea ce însoțește adesea luxul de cinci stele. Zannier Hotels pariază pe rafinamentul simplității și pe punerea în valoare a cadrului natural.

Cu proprietăți în Franța, Cambodgia, Namibia și Vietnam, deci în locuri extrem de diferite ca peisaj, climă și moștenire culturală, compania reușește să găsească un numitor comun, ușor identificabil, dar greu de definit. Iar asta e bine: înseamnă că businessul nu funcționează după o rețetă. Succesul se clădește pe excelenta cunoaștere a nișei și a turistului în căutarea de experiențe originale.

Mai întâi, câteva zile în Phnom Penh
Pornind de la București, călătoria spre Cambodgia poate fi o probă de rezistență. Zborul are cel puțin două escale și, dacă nu vrei să faci o pauză de odihnă, vei petrece cam 24 de ore pe aeroporturi și în avion pentru a ajunge la Phnom Penh.

Sfatul meu este să zăbovești măcar două-trei zile în capitala Cambodgiei pentru a vizita Piața Centrală, Palatul Regal, Muzeul Național sau Tuol Sleng (Muzeul Genocidului). Trecând de la splendoare la amintirea terorii – Phnom Penh oferă o inegalabilă lecție de istorie.

Sunt multe lucrurile pe care să le încerci în această metropolă cu 2 milioane de locuitori, a căror medie de vârstă e surprinzător de scăzută. Orașul, cu amestecul său de vechi și nou, și ospitalitatea oamenilor îți vor lăsa o amintire plăcută, pe care o vei asocia mereu cu savoarea preparatelor locale.


Istorie, gastronomie, curiozități
Însă destinația noastră este Siem Reap, care, cu cei un sfert de milion de locuitori, este cel de-al doilea oraș ca mărime al țării. Vei ajunge aici cu un zbor de o jumătate de oră din capitală. Înconjurat de grădini și de orezării, Zannier Phum Baitang Hotel te așteaptă în apropierea complexului Angkor Wat. Poți alege din cele 45 de vile din lemn în stilul arhitectural khmer tradițional.

Rusticul exotic face casă bună cu luxul discret; la Phum Baitang nu-ți va lipsi nimic, ba chiar vei fi tratat excepțional, însă fără ostentația pe care o întâlnești adesea prin varii hoteluri asiatice de top.


Da, cei mai mulți turiști vin aici atrași de faima sitului Angkor Wat; fără îndoială, vizitarea acestuia este o experiență copleșitoare și o nouă și surprinzătoare întâlnire cu o istorie despre care noi, europenii, știm atât de puțin. Însă lucrul pe care îl descoperă oaspeții de la Zannier Phum Baitang Hotel este o nouă dimensiune a deconectării.

Poate că la asta contribuie nu doar aura mistică a locului, ci și așa-numitul Templu Spa din complex: ce ar fi o călătorie în sud-estul asiatic fără o astfel de experiență? Și deliciile culinare joacă un rol important în definirea acestui nou concept de lux; te vei bucura aici de preparate inspirate de gastronomia din zonă și de delicatese fusion.


Ia-ți timp pentru a te relaxa și pentru a cunoaște în tihnă împrejurimile, cu atracțiile lor: circul Phare Ponleu Selpak, apoi cea mai neobișnuită minigrădină zoologică pe care ai văzut-o, dedicată fluturilor (Banteay Srey Butterfly Centre), școlile în care se învață meșteșugurile tradiționale și, da, un alt obiectiv ce vorbește despre trecutul sângeros: Muzeul Minelor Antipersonal.

Cu contrastele sale izbitoare și tradiții atât de străine nouă, Cambodgia este, cu siguranță, una dintre destinațiile care va reaprinde curiozitatea chiar și în sufletul celui mai blazat turist.