FacebookTwitterLinkedIn

Autorităţile saudite au informat joi că două dintre rafinăriile din Riad au fost atacate, potrivit postului de televiziune Al Jazeera.

Ministrul de externe saudit, prinţul Faisal bin Farhan Al Saud, a afirmat că ţara îşi rezervă dreptul de a întreprinde acţiuni militare împotriva Iranului, dacă va fi necesar, notează Agerpres.

“Ne rezervăm dreptul de a efectua acţiuni militare dacă va fi nevoie”, a declarat presei prinţul Faysal bin Farhan al Saud, după o reuniune la Riad la care au participat circa zece miniştri de externe din ţări arabe şi musulmane.

Iranul “încearcă să exercite presiune asupra vecinilor săi” cu atacurile sale, a afirmat ministrul saudit, adăugând: “Regatul nu va ceda presiunilor, din contră, acestea se vor întoarce împotriva autorilor”.

Arabia Saudită a anunţat miercuri că a fost ţinta unor noi atacuri iraniene. Mai multe explozii puternice au fost auzite în capitala saudită de către jurnalişti de la AFP. Ministerul Apărării a anunţat, la rândul său, interceptarea unor rachete balistice.

“Faptul că Riadul a fost vizat în timp ce mai mulţi diplomaţi se aflau în reuniune (miercuri) cred că este cel mai clar semn despre ceea ce gândeşte Iranul cu privire la diplomaţie”, a declarat ministrul saudit, adoptând un ton mai dur la adresa Teheranului. “Iranul nu crede (în importanţa) dialogului cu vecinii săi”, a apreciat el.

Şeful diplomaţiei saudite a condamnat atacurile repetate împotriva “obiectivelor civile” din întreaga regiune a Golfului. “Nici Arabia Saudită, nici statele din Golf nu acceptă (…) şantajul, iar orice escaladare va fi urmată de o escaladare”, a avertizat el.

Într-un comunicat comun emis la finalul reuniunii, miniştrii de externe din regiune condamnă “utilizarea deliberată a rachetelor balistice şi dronelor care vizează zone rezidenţiale şi infrastructură civilă şi au reafirmat dreptul statelor la autoapărare”, făcând totodată apel către Teheran să “înceteze imediat atacurile”.

Ministrul de externe saudit a declarat că două rafinării din Riad au fost lovite de atacuri, în declaraţii de presă ulterioare întâlnirii menţionate, preluate de Al Jazeera.

Gardienii Revoluţiei din Iran au ameninţat joi că vor continua să atace infrastructura energetică a aliaţilor SUA din Golful Persic până la “distrugerea lor completă” dacă vor continua atacurile asupra facilităţilor iraniene.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.