FacebookTwitterLinkedIn

AQUILA, lider în servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România și Republica Moldova, a investit peste 6 milioane de euro pentru reînnoirea flotei de vehicule care deservește activitatea de distribuție a companiei.

Potrivit unui comunicat al companiei, investiția, aliniată cu strategia de sustenabilitate lansată în anul 2022, a constat în contractarea și achiziționarea tuturor celor 196 de vehicule planificate pentru anul acesta, inclusiv 25 de camioane cap tractor, marca DAF, cu motor Euro 6.

Pentru a creste eficiența operațiunilor logistice, AQUILA a investit și în utilaje de înfoliere semi-automată, unelte de bandare automată a paleților și dispenser automat de bandă de hârtie pentru sigilarea cutiilor, în conformitate cu planul de investiții comunicat anterior.

Pentru anul în curs, AQUILA a bugetat investiții de 12,7 milioane de euro, din care 7,6 milioane de euro pentru cumpărarea de mijloace de transport.

„Prin modernizarea flotei auto și investițiile în echipamente pentru depozite ne-am propus reducerea amprentei de carbon și a deșeurilor generate în cadrul operațiunilor curente. Vom continua să implementăm măsuri în vederea atingerii țintelor de decarbonare stabilite pentru 2026: reducerea cu 20% a amprentei de carbon la nivelul flotei de vehicule și cu 3% a depozitelor. Aceste măsuri includ înlocuirea treptată a flotei, cu vehicule cu emisii scăzute, creșterea eficienței energetice, respectarea standardelor de mediu și sustenabilitate în activitatea companiei”, afirmă Răzvan Bagherea, Director Organizare și Resurse Umane, AQUILA.

AQUILA deține în acest moment peste 1.600 de vehicule, cu o flotă de transport de mărfuri pregătită pentru bunuri din toate categoriile de temperatură (ambiental, refrigerat, congelat). 

În 2022, compania a înregistrat o reducere notabilă a amprentei de carbon și a deșeurilor. Potrivit raportului de sustenabilitate, amprenta totală de carbon a companiei a înregistrat o scădere de 6,5%, însumând 36.837 tone CO2 echivalente (tCO2e), conform metodei de calcul pe bază de locație. De asemenea, intensitatea emisiilor (calculată pe baza locației) raportată la cifra de afaceri s-a îmbunătățit cu 18,4%, iar cea calculată la numărul de km parcurși cu 4,6%. La nivelul companiei consumul de energie a scăzut cu 3,1%, iar eficiența energetică raportată la cifra de afaceri s-a îmbunătățit cu 15,4%. În privința gestionării deșeurilor, compania a redus cantitatea generată cu 19%, prin metode mai eficiente de ambalare și gestionare.