FacebookTwitterLinkedIn

Peste jumătate (59%) dintre companiile din sectorul industrial vor să fie neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2035, iar cele mai optimiste firme din acest punct de vedere se află în Italia, Germania și Regatul Unit.

Pe lângă reducerea consumului de resurse, companiile pun accent se pune în principal pe compensarea emisiilor („offsetting”), potrivit unei analize a firmei de consultanță Horvath.

În ciuda acestui interes ridicat față de mediu, mai puțin de jumătate dintre companii au un plan concret pentru a-și atinge obiectivele privind sustenabilitatea (42%), iar o treime dintre acestea nu și-au definit vreun obiectiv climatic sau nu se așteaptă să-l atingă până în 2045.

În Germania, una din trei companii deja implementează propria strategie privind decarbonizarea, însă numai 40% dintre directorii acestora văd această țară ca fiind un pionier în domeniul sustenabilității.

Executivii intervievați din Regatul Unit, Franța, Statele Unite, Spania și Canada nu au implementat încă măsuri de reducere a emisiilor  de CO2. În Franța și SUA, 20% dintre respondenți au spus că nu au implementat nicio măsură privind sustenabilitatea.

Raportul Horvath arată că principalii factori care motivează eforturile în direcția sustenabilității ale companiilor sunt eficiența energetică îmbunătățită (58%), inovația/tehnologiile viitoare (45%) și conservarea habitatului (43%).

În privința investițiilor, studiul Horváth relevă că, în medie, companiile au alocat 27% din portofoliul de investiții pentru acțiuni sustenabile în 2023, iar companiile nord-americane au planificat investiții în privința mediului mai mari decât cele europene.

Totuși, investițiile ecologice sunt așteptate să crească, și în Europa, în următorii ani, iar majoritatea executivilor intervievați au în plan să crească aceste investiții cu până la 19% în 2023.