FacebookTwitterLinkedIn

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a sancţionat cinci dintre companiile care au achiziţionat, prin Mecanismul de Achiziţie Centralizată de Energie Electrică, o cantitate de energie mai mare decât portofoliul pe care il aveau.  Trei dintre companiile amendate au de plată în total aproximativ 18 milioane de lei, potrivit preşedintelui ANRE, George Niculescu.

“În ceea ce priveşte furnizorii de energie electrică care au achiziţionat cantităţi de energie electrică din Mecanismul de Achiziţie Centralizată de Energie Electrică – MACEE, în care preţul este de 450 lei/MWh la care producătorii sunt obligaţi să vândă şi furnizorii cu clienţi finali cumpără, am avut o analiză făcută de Direcţia de monitorizare şi am observat societăţi comerciale care au achiziţionat cantităţi de energie mai mari decât portofoliul de furnizare pe care îl aveau. Aceasta a declanşat acţiuni de control care s-au terminat săptămâna trecută cu o propunere pentru Comitetul de Reglementare de sancţionare a cinci companii: două cu avertisment, trei cu amendă de 1% din cifra de afaceri. Pentru una dintre societăți, amenda este de 14,4 milioane lei, pentru alta de circa 1,45 milioane lei şi de 2,3 milioane lei pentru a treia. Aproximativ 18 milioane lei au fost sancţiunile”, a spus Niculescu.
Președintele ANRE a precizat că piaţa de energie a intrat pe un făgaş cât de cât normal.
“Activitatea a fost foarte consistentă. Sunt acţiuni pe care Autoritatea le-a îndeplinit, în sensul că a suplimentat numărul de persoane care lucrează la aceste compartimente şi servicii de soluţionare a petiţiilor. În comparaţie cu anii trecuţi, numărul de petiţii în 2023 a scăzut. Pe de o parte, datorită faptului că piaţa de energie şi lucrurile în piaţa de energie au intrat pe un făgaş cât de cât normal şi, pe de altă parte, şi activitatea de soluţionare a petiţiilor din cadrul autorităţii s-a îmbunătăţit. (…) Unde nu răspundem noi, solicităm companiilor care ne sunt reclamate să răspundă şi urmărim cât de repede răspund”, a afirmat preşedintele ANRE.
În topul problemelor semnalate prin reclamații, în acest an, în domeniul energiei electrice, cele mai multe au fost legate de facturare, aspecte ce ţin de prosumatori şi citirea grupurilor de măsură, iar în domeniul gazelor modul de facturare este cea mai reclamată problemă, urmată de racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale şi realizarea instalaţiilor.