FacebookTwitterLinkedIn

Autoritățile engleze resping acuzațiile președintelui rus Vladimir Putin, care a afirmat că exporturile de cereale din Ucraina sunt direcționate doar într-o mica măsură către state sărace din Africa, Orientul Mijlociu şi Asia, potrivit Reuters.

Putin a spus, miercuri, că doar două din cele 87 de nave, care transportau 60.000 de tone de produse, au plecat spre ţări sărace.

Anglia a ripostat, susținând că aproximativ 30% din cerealele exportate de Ucraina sunt destinate unor țări sărace.

Aceste exporturi de cereale din porturile ucrainene de la Marea Neagră sunt posibile în urma unui acord intermediat de Naţiunile Unite şi Turcia și intrat în vigoare luna trecută.