Investițiile în calitatea birourilor au devenit mai importante decat cele în extinderea acestora, stilul de muncă hibrid fiind esențial pentru atragerea de noi angajați.
În ultimul an, a devenit tot mai clar că angajații, lucrând remote în mare parte a timpului, au căpătat o mai mare putere de negociere în relația cu companiile. În paralel, nevoile și dorințele lor au evoluat, iar organizațiile au fost obligate să investească mai mult în calitatea și dotările birourilor și mai puțin în extinderea acestora. Acum, numărul angajaților ce frecventează biroul este mai puțin important, focusul mutându-se pe modul în care ei se simt când ajung acolo. Arhitecții au găsit soluții pentru a reinventa spațiul de lucru, astfel încât angajații să beneficieze de cele mai bune experiențe de colaborare hibridă, reducând diferențele dintre cei care lucrează remote și cei prezenți la birou prin folosirea unor echipamente de ultimă generație și printr-o arhitectură eficientă a spațiului.
Mai mult, eforturile lor s-au îndreptat și înspre spațiile exterioare, aflate în imediata apropiere a clădirilor, pentru a oferi cât mai multe opțiuni de petrecere a timpului liber. Această evoluție este necesară și pentru adaptarea la stilul de lucru hibrid, foarte apreciat de angajați, care va domina de acum înainte.
Însă, un lucru este cert: biroul rămâne un element central. Cel puțin așa consideră 72% dintre respondenții unui sondaj efectuat de JLL la nivel global în acest an. În paralel, 77% atrag atenția că investiția în creșterea calității birourilor a devenit clar mai importantă decât extinderea lor. Cu alte cuvinte, biroul rămâne esențial, dar cu condiția să se schimbe, să se adapteze noii realități și să ofere angajaților tot ce este nevoie pentru a munci și socializa într-un mod creativ și confortabil.
Creșterea gradului de confort, mai multe opțiuni de interacțiune și petrecere a timpului liber – toate acestea trebuie să facă parte din oferta completă a spațiilor de lucru. Atunci când dezvoltatorii iau deciziile referitoare la direcție spre care trebuie să se îndrepte eforturile lor, trebuie să fie foarte atenți la noul context.
Astfel, un element esențial va fi adaptarea spațiilor de lucru la stilul de muncă hibrid, care va fi dominant în viitor. Astfel, 77% dintre respondenți susțin că organizațiile trebuie să ofere această flexibilitate angajaților, de a lucra hibrid, dacă vor să rămână relevante pe piața muncii.
Cu alte cuvinte, dorința angajaților de a lucra hibrid în birouri ultra-moderne, de o calitate superioară, pune presiune pe schimbarea spațiilor de lucru.
Designul futurist, zonele dedicate interacțiunii sociale și respectarea celor mai stringente norme privind protecția mediului înconjurător reprezintă tot atâtea motive pentru care YUNITY Park, deținut de Genesis Property, pare desprins din viitor și teleportat în prezent. Un proiect care se înscrie perfect în ideea ”mai multă calitate, mai puțină cantitate”, care va domina piața imobiliară de acum înainte.
YUNITY Park se înscrie în strategia companiei de a avea un impact major în eforturile de reducere a impactului asupra mediului înconjurător. Genesis Property este primul grup imobiliar din România care a devenit semnatar și promotor al celor 10 Principii ale Pactului Global al Națiunilor Unite (UN Global Compact) privind drepturile omului, munca, lupta împotriva schimbărilor climatice și protecția mediului. Proiectul, o investiție de 50 milioane de euro, este așteptat să fie terminat în prima jumătate a anului 2023.