FacebookTwitterLinkedIn

Anchetatorii germani încă nu au nicio dovadă că Rusia a cauzat exploziile care au distrus gazoductele Nord Stream 1 şi 2 din Marea Baltică.

“Acest lucru nu poate fi dovedit în acest moment. Investigaţiile sunt în curs de desfăşurare”, a declarat procurorul general federal Peter Frank.

Cu ajutorul a două vase de cercetare, au fost luate probe de apă şi sol, precum şi rămăşiţe din conducte, iar locul avarierii conductelor a fost de asemenea documentat cuprinzător, potrivit agenţiei DPA, citată de Agerpres.

La sfârşitul lunii septembrie, au fost descoperite scurgeri de gaz din cele două gazoducte după explozii produse în apropierea insulei daneze Bornholm din Marea Baltică.

Autorităţile suedeze au declarat în noiembrie că este vorba despre un caz de sabotaj grav – fără însă a numi un vinovat.

Locul producerii exploziilor este în apele internaţionale ale Danemarcei şi Suediei. Ambele ţări efectuează propriile investigaţii.