FacebookTwitterLinkedIn

Averea personală la nivel global a înregistrat în 2025 cel mai rapid ritm de creștere din ultimii ani, contribuind la apariția a aproape un milion de noi milionari în dolari, potrivit raportului anual Global Wealth Report publicat de banca elvețiană UBS.

Conform studiului menționat de Reuters, averea globală a crescut cu 10,8% în 2025, după avansuri de 4,6% în 2024 și 4,2% în 2023. Evoluția a fost susținută în principal de performanțele puternice ale piețelor financiare.

Statele Unite au avut cea mai mare contribuție la această creștere, cu peste 440.000 de persoane care au intrat în categoria milionarilor în dolari, reprezentând aproape jumătate din totalul noilor milionari la nivel mondial.

În Europa, averea exprimată în dolari a avansat într-un ritm accelerat, pe fondul deprecierii monedei americane față de euro în cursul anului trecut.

Raportul UBS evidențiază însă și o tendință mai puțin favorabilă. Deși averea medie a crescut, inegalitatea s-a accentuat după 2020. Averea mediană, indicator care reflectă mai bine situația populației obișnuite, a scăzut în majoritatea țărilor analizate, semnalând o diferență tot mai mare între cei mai bogați și restul populației.

Raportul UBS a analizat 56 de piețe care reprezintă peste 92% din averea mondială.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.