România alocă cercetării și dezvoltării de aproape cinci ori mai puțin decât media Uniunii Europene, iar companiile locale investesc insuficient în propriile tehnologii. În paralel, colaborarea slabă dintre mediul privat și institutele de cercetare limitează capacitatea economiei de a genera valoare adăugată și de a urca în lanțurile internaționale de producție.
România a cheltuit 8,079 miliarde de lei pentru cercetare-dezvoltare în 2024, echivalentul a numai 0,46% din PIB. Este cel mai redus nivel din Uniunea Europeană, unde media a ajuns la 2,24% din PIB. Diferența nu este una conjuncturală: în ultimul deceniu, investițiile României în cercetare au stagnat în jurul pragului de 0,5% din PIB, fără o apropiere semnificativă de nivelul european.

Acest decalaj spune multe despre modelul economic pe care România îl construiește. O economie poate crește prin investiții străine, consum, infrastructură și integrarea în lanțurile internaționale de producție. Însă pentru a trece la o etapă superioară de dezvoltare, ea are nevoie de capacitatea de a crea tehnologii, produse și servicii proprii. Fără cercetare și inovare, companiile riscă să rămână dependente de soluții dezvoltate în alte economii, iar cea mai mare parte a profitului și a valorii adăugate este generată în afara țării.
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), din totalul cheltuielilor de cercetare-dezvoltare din 2024, 53,6% au fost finanțate de întreprinderi, iar 28,4% din fonduri publice. Procentele pot crea impresia falsă că mediul privat are deja un rol puternic. Problema reală este dimensiunea minusculă a întregului efort investițional: chiar și atunci când companiile asigură peste jumătate din finanțare, suma raportată la economia României rămâne infimă.
Companiile românești preferă să cumpere tehnologie, nu să o creeze
În 2023, cheltuielile de cercetare-dezvoltare realizate de sectorul companiilor din România au reprezentat 0,32% din PIB, comparativ cu 1,49% la nivelul Uniunii Europene. Cu alte cuvinte, efortul companiilor românești, raportat la dimensiunea economiei, a fost de aproape cinci ori mai mic decât cel european.

Diferența este vizibilă și în comportamentul de zi cu zi al firmelor. În perioada 2020–2022, numai 8,8% dintre companiile românești au raportat activități de inovare, față de 51,4% în UE, potrivit Eurostat. Indicatorul include atât firmele care au introdus produse sau procese noi, cât și pe cele care au derulat proiecte de inovare aflate în curs sau abandonate.

Problema este și mai acută în cazul întreprinderilor mici și mijlocii. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) arată că IMM-urile realizează numai aproximativ 12% din cheltuielile de cercetare-dezvoltare ale companiilor din România, ceea ce indică o concentrare puternică a activității în câteva întreprinderi mari. În plus, organizația observă că firmele locale sunt orientate mai degrabă spre adoptarea tehnologiilor dezvoltate în alte țări decât spre cercetare proprie.
Deși România oferă facilități fiscale pentru stimularea cercetării-dezvoltării — inclusiv o deducere suplimentară de 50% a cheltuielilor eligibile din baza impozabilă — sprijinul fiscal efectiv acordat a fost de numai 0,01% din PIB, față de aproximativ 0,1% în UE și în economiile OECD. Principalele cauze sunt birocrația excesivă și lipsa de informare: multe IMM-uri nu știu că anumite activități pe care le desfășoară deja pot fi încadrate fiscal drept cercetare-dezvoltare.
Ruptura dintre universități și mediul de afaceri blochează transferul de cunoaștere
Un alt obstacol major este distanța dintre universități, institutele de cercetare și companii. România nu suferă doar de subfinanțare, ci și de incapacitatea de a transforma cercetarea academică în produse comerciale.
Potrivit Comisiei Europene, publicațiile științifice realizate în colaborare între instituțiile publice și companii reprezentau 6,2% din total, sub media europeană de 7,7%. În același timp, universitățile și institutele au capacități limitate de transfer tehnologic, iar datele naționale privind licențierea invențiilor sau companiile desprinse din mediul academic (spin-off-uri) sunt aproape inexistente.
OECD atrage atenția că instrumentele menite să apropie mediul academic de cel privat — precum granturile de legătură între universități și companii sau voucherele de inovare pentru firme, prevăzute în Planul Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2022–2027 — au înregistrat întârzieri majore în implementare. Consecința este dublă: cercetarea finanțată din bani publici rămâne blocată în sertare, iar companiile nu au acces la expertiza necesară pentru a dezvolta soluții proprii.
Puține brevete și exporturi cu valoare adăugată redusă
Lipsa investițiilor se vede direct în rezultatele măsurabile ale inovării. În 2025, solicitanții din România au înregistrat doar 41 de cereri de brevet european, echivalentul a 2,2 cereri la un milion de locuitori. Media Uniunii Europene a fost de 153 de cereri la un milion de locuitori, de aproape 70 de ori mai mare, potrivit Oficiului European de Brevete.

În plus, OECD constată că ponderea produselor high-tech în exporturile României rămâne sub media europeană și în urma unor economii din regiune, precum Cehia și Ungaria. Această categorie include bunuri cu intensitate ridicată de cercetare-dezvoltare, precum echipamentele aeronautice, calculatoarele, produsele farmaceutice și echipamentele electrice.
Această situație nu înseamnă că România nu exportă produse complexe sau că investițiile străine nu aduc tehnologie în țară. Arată însă că economia locală nu a dezvoltat încă forța necesară pentru a transforma cercetarea autohtonă în proprietate intelectuală și în produse competitive sub marcă proprie pe piețele internaționale.
Costul real pe termen lung: capcana competitivității prin preț mic
Efectele subfinanțării cercetării nu pot fi reduse la o simplă factură cu bani pierduți, deoarece productivitatea și exporturile depind de mulți factori. Însă indicatorii arată un cerc vicios care se autoalimentează: investițiile reduse limitează apariția tehnologiilor proprii, colaborarea slabă blochează transferul de cunoaștere, iar firmele românești ajung să concureze aproape exclusiv prin costuri mici, capacitate de asamblare și tehnologii importate.
OECD subliniază că adoptarea tehnologiei și cercetarea-dezvoltarea nu se exclud, ci se susțin reciproc: investițiile în cercetare accelerează inclusiv capacitatea firmelor de a înțelege și utiliza tehnologii noi.
Pentru România, prin urmare, miza următorilor ani este trecerea de la o economie care doar consumă tehnologie, cu alte cuvinte o economie mediocră, la una care o inventează, dezvoltă și o vinde. Asta presupune bugete publice predictibile, debirocratizarea facilităților fiscale pentru firme și mecanisme reale de transfer tehnologic.
În lipsa lor, economia poate continua să crească, dar o mare parte din valoarea produsă va continua să plece în afara țării.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.