Pe plan local, CTP este prezentă în Arad, București, Cluj-Napoca, Deva, Pitești, Sibiu, Timișoara, Turda, Ineu și Salonta și are în vedere extinderea și în alte orașe. Compania nu a oferit însă mai multe informații despre ce orașe vizează.
“Nu spunem unde pentru că o să vină toată lumea după noi. Așa se întâmplă”, a declarat Ana Dumitrache, Country Manager CTP România.
În ceea ce privește extinderea în alte regiuni, vestul Europei este în atenția dezvoltatorului. Momentan, compania desfășoară operațiuni în nouă țări din regiune.
Totodată, CTP are un pipeline cu peste 40 de posibile achiziții, fiecare în alt stadiu.
În primul semestru al anului, dezvoltatorul a închiriat 131.000 mp, suprafață similară cu cea din aceeași perioadă a anului precedent
“Dar am avut cereri pentru ecommerce, au fost clienți noi. Nu mulți, dar cât de cât am simțit că vin încoace”, mai spune Ana Dumitrache, Country Manager CTP România. La nivel de cerere, ea consideră că a rămas constantă. “Dar asta ne bucură, înseamnă că e sustenabilă”.
În plus, creșterea prețurilor materialelor de construcții de la începutul anului ar putea determina și majorarea chiriilor. Însă, potrivit executivului, “piața cu certitudine are loc să absoarbă și majorarea chiriilor, pentru încă nu este suficient de dezvoltată în domeniul acesta”.
“La noi mai e loc de dezvoltare pe zona de ecommerce, cred că mai e loc mult să vină și din depozitele care erau prin centrul Europei, vestul Europei și zona Balcanică. Au existat foarte multe opinii că se vor reloca facilități de producție din China, în zona asta de Europa. N-am văzut foarte multe, dar e timp”, explică Ana Dumitrache.
Mai mult decât atât, creșterea prețurilor materiilor prime începe să se resimtă și în randamentele companiei.
“Toată lumea are presiune pe randamente din cauza asta. Din fericire anul ăsta, noi nu ne-am confruntat cu problema asta pentru că ne facem un procurement centralizat și construim atât de mult încât ne permitem să planificăm foarte bine. Avem o planificare pe un an înainte. Practic un an de zile am fost protejați, dar încep să se vadă efectele. Mai degrabă pe ceea ce avem în pipeline, decât în ce am realizat deja și sperăm ca până atunci să se mai aplaneze. Ceea ce vedem în celelalte țări din regiune este că totuși încep să își revină prețurile. De exemplu în Polonia am constatat că s-au repliat și constructorii pentru că nu au mai avut atât de multe comenzii. E foarte greu să îți dai seama cât este scumpirea reală a materiei prime și cât e speculație a companiei de construcții. Unii dintre ei chiar profita de situația asta. Creșterea de preț poate fi sustenabilă sau nu. Dacă se reflectă în materiile prime și e reală atunci e sustenabilă și se va perpetua. Dacă nu, își vor reveni”, continuă Ana Dumitrache.
Reamintim că, de la sfârșitul lunii martie a acestui an, CTP este listată pe EURONEXT Amsterdam. În urma ofertei, capitalul social total emis și existent este format din 397.017.000 de acțiuni, ceea ce implică o capitalizare de piață de 5,6 miliarde de euro. Pretul ofertei a fost stabilit la 14 euro pe acțiune.