Amplasamentul de la Doiceşti cuprinde 50 de hectare ecologizate, o staţie de transformare de 110/20 kV complet nouă, cu o valoare contabilă de 12 milioane de euro, o capacitate de racordare la Sistemul Energetic Naţional de aproximativ 600 MW, precum şi alte active, informează Nova Power&Gas (NPG).
În urma informaţiilor apărute în spaţiul public, compania a precizat că tranzacţia dintre RoPower Nuclear şi Nova Power & Gas, încheiată la 5 iunie 2025, s-a realizat pe baza ofertei RoPower Nuclear, la preţul de 24.344.314 euro, cea mai mică dintre evaluările de piaţă disponibile. Tranzacţia poate fi reversată la solicitarea RoPower Nuclear, pe baza celor 3 notificări transmise de Nova, valabile până la 1 octombrie 2026 inclusiv.
Distinct de amplasamentul care a făcut obiectul vânzării, Nova Power & Gas a executat lucrări şi a suportat costuri aferente proiectului, în valoare de 19.491.938 de euro fără TVA. Acestea nu au fost plătite de RoPower Nuclear, iar contravaloarea lor a fost propusă de către NPG inclusiv pentru a intra în capitalul social al companiei de proiect.
Evaluarea post-tranzacţie a amplasamentului deţinut de RoPower Nuclear la Doiceşti, realizată pentru compania de proiect cu referinţă la 30 iunie 2025, indică o valoare de piaţă de 63,5 milioane de euro în medie. Creditele acordate de Nuclearelectrica companiei de proiect RoPower Nuclear sunt credite comerciale, cu o dobândă de 12% pe an în euro, garantate cu activele achiziţionate de RoPower Nuclear, precum şi cu alte active sau drepturi, a specificat NPG. Nova Power & Gas a propus să participe la finanţarea companiei de proiect prin credite acordate acesteia dar propunerea nu a fost agreată.
Selecţia amplasamentului de la Doiceşti a fost realizată exclusiv de Nuclearelectrica. Amplasamentul a fost validat de-a lungul anilor de numeroase studii ale agenţiei şi a făcut de asemenea obiectul unei misiuni de evaluare a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, desfăşurată în aprilie 2024, cu rezultat pozitiv.
Nova Power & Gas consideră că proiectul ar putea fi continuat în mai multe scenarii. Unul din ele vizează continuarea proiectului cu tehnologia NuScale, în condiţiile obţinerii de drepturi regionale pentru România, ale unor plăţi eşalonate inclusiv după punerea în funcţiune a centralei şi ale unui procent obligatoriu de lucrări alocate firmelor româneşti. Aceste drepturi se întemeiază pe statutul de proiect first of a kind.
Un alt scenariu ar fi punerea proiectului în aşteptare pentru o perioadă, până la scăderea costurilor tehnologiei SMR sau până la obţinerea de finanţare nerambursabilă pentru proiecte nucleare.
Un al treilea scenariu ar presupune folosirea amplasamentului de la Doiceşti şi în scenariul schimbării tehnologiei.
Nova Power & Gas a prezentat şi documentele justificative în sprijinul celor afirmate: oferta de achiziţie a amplasamentului de către RoPower Nuclear, cele 3 notificări privind dreptul de reversare a tranzacţiei, evaluarea post-tranzacţie a amplasamentului, propuneri de finanţare prin credite de acţionar şi filmul de prezentare a evoluţiei amplasamentului Doiceşti.
Conform unui comunicat al Societăţii Naţionale Nuclearelectrica (SNN), transmis Bursei de Valori Bucureşti, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor a aprobat, vineri, publicarea raportului Corpului de Control al prim-ministrului.
Conform documentului, estimarea de cost a proiectului SMR de la Doiceşti la nivelul lunii decembrie 2025 era de 6,5 miliarde dolari, cu aproximativ 3,8 miliarde dolari mai mult faţă de estimarea iniţială.
Procesul de desemnarea a asociatului SNN în asocierea Compania de proiect, respectiv Nova Power&Gas, şi modalitatea de constituire şi funcţionare a companiei de proiect (RPN) s-au derulat în absenţa unei proceduri de asociere aprobate la nivelul SNN şi fără o evaluare prealabilă a respectării normelor europene ce reglementează intervenţia publică în economie, iar această asociere a fost analizată post factum, după aproape 2 ani de la constituirea companiei de proiect, de către o companie specializată în evaluarea unor astfel de operaţiuni prin raportare la reguli privind intervenţia statului în economie.
Corpul de control a mai concluzionat că demersul care s-a finalizat cu decizia de asociere nu s-a fundamentat pe o evaluare comparativă a potenţialelor entităţi private, efectuată pe baza unor criterii cuantificabile, prin care partenerul privat ar fi trebuit să îşi dovedească capacitatea financiară, tehnică, tehnologică şi de asumare a riscurilor activităţii companiei de proiect în acelaşi raport în care şi-ar fi împărţit, ulterior asocierii, controlul decizional şi rezultatele.
Corpul de Control consideră că asocierea SNN-NPG a repartizat disproporționat riscurile în defavoarea SNN, iar terenul a fost vândut și lucrările refacturate, în loc să fie aduse ca aport la capitalul companiei de proiect.
Anterior perfectării tranzacţiei prin care compania de proiect a dobândit amplasamentul, limitele competenţelor de încheiere şi de aprobare a contractelor au fost modificate, astfel că limita minimă de la care AGEA trebuia să aprobe un contract a fost ridicată de la mai mult de 5 milioane de euro la peste 50 de milioane de euro, iar aprobarea contractelor cuprinse între 20 milioane de euro şi 50 de milioane de euro (inclusiv) a fost prevăzută în competenţa CA, în timp ce competenţa aprobării contractelor cu o valoare de până în 20 milioane de euro a fost atribuită directorului general.
„Prin aceasta s-a creat, cu votul reprezentantului SNN în adunarea generală a acţionarilor şi chiar din iniţiativa întreprinderii publice, un cadru convenţional prin care reprezentantul SNN, mandatat în AGEA RPN (compania de proiect RoPower Nuclear n.r) şi cel desemnat în CA să nu îşi asume formal responsabilitatea aprobării operaţiunilor aferente tranzacţiei de dobândire a amplasamentului”, punctează reprezentanţii Corpului de control.
Corpul de Control semnalează că SNN nu a clarificat diferențele dintre evaluările amplasamentului, iar tranzacția de vânzare și refacturare ar fi dus la asumarea unor costuri peste valoarea de piață. Raportul mai indică lipsa monitorizării cheltuielilor RoPower și recomandă reevaluarea asocierii SNN-NPG din perspectiva regulilor privind intervenția statului în economie.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.