FacebookTwitterLinkedIn

Alstom și autoritatea de transport din Saxonia Centrală, Verkehrsverbund Mittelsachsen (VMS), au prezentat în Germania un nou tren alimentat cu baterii, care va intra în circulație în 2024.

Trenul electric cu baterii litiu-ion Coradia Continental are o autonomie de până la 120 de kilometri și o capacitate de 150 de pasageri. Trenul va putea atinge o viteză maximă de 160 km/h.

Un total de unsprezece trenuri electrice cu baterii Coradia Continental au fost comandate de VMS. Aceste trenuri vor intra în circulație în 2024 pe linia Chemnitz-Leipzig, a anunțat Alstom.

”Vom putea circula electric pe una dintre cele mai importante rute feroviare fără ca aceasta să fie deja electrificată”, a spus Mathias Korda, managing director la VMS.