FacebookTwitterLinkedIn

Alina Cornea, Manager Marketing și Comunicare la compania METAMINDS S.A.: „brandurile trebuie să stabilească o relație de încredere și respect cu clienții și consumatorii.”

Forbes: Este o chestiune de noroc să întâlnești profesioniști de la care să înveți sau norocul acesta trebuie să ți-l faci, adică să cauți și să muncești pentru a avea aceste mari întâlniri?

Alina Cornea: Mi-am început cariera într-un mediu de elită cu profesioniști de calibru. Da, asta a fost o conjunctură care m-a pus într-un mediu care m-a fructificat maxim și care a scos tot ce era mai bun din mine.

Evident, asta ține și de deciziile personale și de dorința de a învăța, de a evolua, de a fi atentă la ce se întâmplă în jurul meu.

Cred că este un cumul de factori, o conjunctură favorabilă, șansa să întâlnești oameni care să te valorifice la cel mai bun nivel al tău, și deciziile personale și dorința de a profita de ocaziile care îți apar. Cu alte cuvinte, să profiți de trenurile care trec prin gară, dacă te urci sau nu în acest tren depinde doar de tine și de deciziile pe care le poți lua la un moment dat.

Când am avut o astfel de ocazie, eu am spus: da! Sunt în continuare recunoscătoare acelor profesioniști. Începutul este foarte important în orice domeniu.

Evident, asta nu înseamnă că nu putem învăța pe tot parcursul vieții. Fără să înveți continuu nu cred că poți să faci ceva într-un domeniu.

Forbes: Metaminds furnizează soluții IT complexe în domenii cheie precum infrastructuri critice de interes național, dar și în sectoare de interes prioritar, inclusiv financiar-bancar, telecomunicații, energie și utilități.

Care este rolul dumneavoastră ca om de marketing în această companiei. Altfel spus, care este specificul activității de marketing la Metaminds comparativ cu, de exemplu, marketingul în domeniu auto?

Alina Cornea: Există asemănări și diferențe. Eu am un cumul de responsabilități și de oportunități în calitate de reprezentant al activității de marketing și comunicare.

Dacă ne raportăm la domeniul auto, sigur că obiectivele de business la Metaminds, ca atare, așa cum sunt definite în marketing, nu sunt orientat spre obiective de vânzări către consumatorul final.

Noi avem un profil de integrator de soluții complexe de arhitecturi IT pentru companii, și soluțiile de securitate cibernetică asociată. Știu că sună foarte abstract! Metaminds oferă stabilitate și structură organizațiilor în mediul digital. Susținem organizațiile în procesul lor de transformare digitală și oferim stabilitate și siguranță atât pentru companii cât și pentru utilizatorii finali ai organizațiilor.

Când vorbim de băncile comerciale în esență vorbim despre clienții băncilor și când vorbim despre organizații din sectorul public, de exemplu, ministere, atunci vorbim despre cetățeni sau despre clienți persoane juridice.

Forbes: Cum este ANAF!

Alina Cornea: Da, pentru ANAF am avut un proiect. Avem un proiect pentru Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Metaminds a furnizat platforma pe care acum se încarcă metadatele. Ne aflăm în etapa de operaționalizare a platformei, în care furnizorii de energie electrică și gaze naturale încarcă metadatele cu locurile de consum din România. În curând vom spune că am contribuit la o schimbare în bine. Ne place să credem că oferim o valoare adăugată în optimizarea vieții digitale a consumatorilor.

Revenind la întrebarea referitoare la activitatea mea de marketing, pot spune că este o diferență de abordare. La METAMINDS oferim servicii cu valoare adăugată. N-aș vrea să intru în detalii tehnice. Vorbesc în calitate de specialist în comunicare și marketing.

Indiferent de domeniu, cred că este foarte important, să pui focus pe valoare, să creezi relații între tine, ca brand, ca marcă, și oamenii cărora te adresezi. Să creezi o relație și să pui focus pe valoarea ce se poate crea în această relație: ce ai de oferit, cu ce poți ajuta și să vii în întâmpinarea oamenilor care au nevoie de ceea ce oferi. Nu doar să ceri!

Înainte, marketingul era doar o afișare de preț. Acum, nu mai este așa, pentru că marketingul este o relație, o discuție. Chiar dacă tu, ca brand, afișezi un preț, atunci consumatorul decide să aibă o relație cu brandul în funcție de cum îl faci să se simtă, de reputația pe care o are brandul, de credibilitate, de stabilitate. Acestea sunt lucruri care se câștigă în timp.

O relație nu se poate construi fără încredere și respect. Este baza umană a oricărui tip de relație.

Până la urmă, relațiile cu acești parteneri publici sau privați le stabilești cu niște oameni. Te bazezi pe respect, credibilitate și pe promisiunea că vei livra calitate. Acum, am vorbit în numele meu de profesionist în comunicare și marketing!

CARTE DE VIZITĂ

Alina Cornea s-a alăturat echipei METAMINDS în august 2021. Are o experiență de 15 ani în comunicarea de brand și marketing în domenii precum automobile, financiar și tehnologie, lucrând în companii multinaționale, organizații antreprenoriale, dar și în regim de agenție pentru piața din Franța.

Și-a început cariera în domeniul comunicării în cadrul Direcției de Comunicare Automobile Dacia, în departamentul de Relații cu Presa, ca traducător și interpret oficial al companiei.

Alina Cornea spune că a avut șansa extraordinară de avea alături profesioniști de un nivel foarte înalt și de o calitate umană deosebită de la care a învățat lucruri foarte valoroase.

Forbes: Care este publicul-țintă al activității dvs. de marketing la Metaminds?

Alina Cornea: Avem un eco-sistem care se completează reciproc. Avem audiența care se adresează instituțiilor publice și organizații private, cu proiecte foarte complexe. În același timp, noi avem relații și cu partenerii noștri tehnici, pentru că noi suntem un integrator de soluții. Aceștia sunt producători de tehnologie pe care noi o integrăm la nivel mondial. Relațiile cu acești partenerii sunt extrem de importante pentru că reprezintă un efort comun de echipă ca să livrăm o valoarea clienților noștri.

Mai departe, sunt proiectele pentru comunități în care Metaminds s-a implicat foarte bine de-a lungul timpului. Am realizat proiecte educaționale și filantropice pentru spitalele și oamenii din linia întâi, în timpul pandemiei. Am susținut cum am putut pe acești oameni care ne-au ajutat să ne menținem pe linia de plutire în acele momente de criză.

Noi nu facem doar business. Avem proiecte care întorc în comunitate un pic din ceea ce am primit. În afara proiectelor din perioada pandemiei, am avut și proiecte educaționale în care am dotat școli cu echipamente și servicii de internet. Recent, am sponsorizat primele lecții live din afara țării, lecții transmise live cu drona, de la fața locului, către toate școlile din România.

Urmărește interviul video integral pe pagina de Facebook a revistei Forbes România.