FacebookTwitterLinkedIn

Alibaba a extins disponibilitatea globală a serviciilor sale de cloud computing, în timp ce şeful diviziei internaţionale a unităţii a promovat produsele AI ale companiei drept o modalitate de a alimenta creşterea.

Gigantul tehnologic chinez a declarat că a extins zona de disponibilitate a produselor sale de cloud computing în Mexic, pentru prima dată, şi că va construi noi centre de date pe pieţe cheie, inclusiv Malaezia, Thailanda şi Coreea de Sud, în următorii trei ani, potrivit CNBC.

Iniţiativa de creştere urmează unei perioade marcată de tulburări pentru Alibaba Cloud, după ce divizia a abandonat o ofertă publică iniţială planificată şi a trecut printr-o remaniere a managementului.

Divizia cloud a Alibaba a început să se extindă la nivel internaţional în 2015, cu rezultate mixte până în momentul de față.

Amazon, Microsoft şi Google, deţinută de Alphabet, reprezintă aproximativ 67% din piaţa globală de a serviciilor cloud, potrivit Synergy Research Group.

Alibaba ocupă puţin sub 5% din spaţiul respectiv. În China, totuşi, Alibaba reprezintă 39% din piaţă, conform datelor Canalys, iar compania este printre cei mai buni jucători din Asia.