FacebookTwitterLinkedIn

Alexandru Rafila a declarat, vineri seară, la Digi24 că a fost gestionată bine pandemia şi s-a reuşit, în valul al cincilea, scăderea numărului de decese de patru ori, comparativ cu valul al patrulea de COVID-19. Pentru aceasta a crescut testarea şi au fost dezvoltate servicii medicale în ambulatorii.

Alexandru Rafila: „Cred că am reuşit să gestionăm bine controlul pandemiei. Am avut o echipă foarte competentă, am lucrat în parteneriat cu INS şi Direcţiile de Sănătate Publică, am lucrat în parteneriat cu personalul medical şi cred că lucrul acesta a făcut posibilă organizarea unui alt sistem, decât cel exersat anterior. Am ajuns la o situaţie pe care poate mai puţini au sesizat-o,  în valul al cincilea au fost de patru ori mai puţine decese în România decât în valul al patrulea”, conform News.ro.

Ministrul Sănătăţii a precizat că Omicron a avut o mortalitate mai mică. În același timp a crescut şi numărul testărilor, în cel de-al cincilea val pandemic.