FacebookTwitterLinkedIn

Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor, efectuează o vizită de lucru la Washington (SUA), în perioada 11-13 septembrie 2025, pentru a consolida dialogul economic şi financiar cu partenerii americani şi a atrage noi investitori în sectoare-cheie pentru România, precum energie, infrastructură sau tehnologie.

Alexandru Nazare: „Vizita la Washington D.C. are o miză strategică, fiind un pas esenţial în cultivarea unor relaţii solide cu administraţia americană şi cu principalii actori financiari de pe Wall Street. Prin acest dialog direct şi substanţial, ne propunem să prezentăm oportunităţile de investiţii şi să consolidăm încrederea partenerilor noştri americani.

Atragerea de investiţii pe termen lung şi consolidarea cooperării economice bilaterale sunt piloni fundamentali pentru dezvoltarea durabilă a ţării noastre. Suntem încrezători că această misiune va deschide noi căi de finanţare şi va contribui la creşterea economică a României”, conform Agerpres.

Agenda vizitei cuprinde întâlniri cu reprezentanţi ai mediului financiar-bancar, cu instituţii guvernamentale şi cu potenţiali investitori.

programul cuprinde discuţii cu mari finanţatori americani, interesaţi de oportunităţile de investiţii pe care le oferă economia românească. Obiectivul principal al acestor întâlniri este alinierea obiectivelor strategice de investiţii ale României cu interesele şi resursele marilor instituţii financiare.

Agenda mai include întâlniri cu Departamentul de Comerţ al SUA. Aceste discuţii vizează explorarea modalităţilor prin care România poate accesa resurse importante pentru dezvoltare şi proiecte de investiţii, bazate pe o cooperare bilaterală solidă.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.