FacebookTwitterLinkedIn

Procedura de suspendare a fondurilor europene a fost îngheţată şi România îşi păstrează accesul deplin la finanţările esenţiale pentru dezvoltare, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor, după ce Comisia Europeană a anunţat că suspendă temporar procedura privind deficitul excesiv în cazul a nouă state membre, printre care şi România.

Alexandru Nazare: „Veşti bune de la Bruxelles: Comisia Europeană confirmă respectarea angajamentelor fiscale de către România. Procedura de deficit excesiv rămâne în suspensie, iar procedura de suspendare a fondurilor europene a fost îngheţată – România îşi păstrează accesul deplin la finanţările esenţiale pentru dezvoltare. Evaluarea de azi a Comisiei este un nou rezultat important, care validează efortul intens de consolidare fiscală realizat în ultimele luni. România se aliniază grupului de state membre care îşi respectă traiectoriile bugetare – un semnal de stabilitate şi credibilitate la nivel european”, conform Agerpres.

România este evaluată ca fiind conformă cu regulile fiscale ale UE în 2025-2026 iar procedura de deficit excesiv este menţinută în suspensie, fără paşi suplimentari în această etapă şi, cel mai important, fără riscul de suspendare a fondurilor europene, a precizat ministrul.

Alexandru Nazare: „Comisia Europeană încurajează continuarea reformelor pentru un buget sustenabil, atragerea de investiţii strategice şi dezvoltarea unei economii competitive
Acest progres ne oferă o bază solidă pentru viitor. Odată cu menţinerea fondurilor europene şi consolidarea credibilităţii fiscale, România poate aspira la accelerarea marilor investiţii din PNRR şi bugetul UE, creşterea competitivităţii economiei româneşti în context european, consolidarea unei economii reziliente, capabile să susţină inovarea, digitalizarea şi tranziţia verde, dar şi la o prezenţă mai puternică în dezbaterile privind viitorul guvernanţei economice la nivelul UE.”

Conform Ministerului Finanţelor, datorită măsurilor consistente de consolidare fiscală care au fost luate în ultimele luni, creşterea netă a cheltuielilor în 2025 este estimată la doar 0,1% din PIB peste plafonul recomandat de Consiliu, iar în 2026 se va încadra în limitele stabilite. În plus, deficitul bugetar este estimat să scadă la 8,4% din PIB în 2025 şi aproximativ 6% în 2026.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.