Dezvoltatorul de proiecte rezidențiale Alesonor a demarat discuțiile cu potențiali comercianți și parteneri pentru închirierea spațiilor comerciale din cadrul proiectului Amber Forest Agora.
Suburbia verde Amber Forest se dezvoltă în faze până în anul 2026, iar primele vile vor fi livrate în 2023. În 2024, vor fi livrate zona comercială, facilitățile sportive și de agrement, parcul, dar și drumul de acces care conectează complexul cu centura.
Amber Forest cuprinde aproape 500 vile şi peste 200 apartamente, dezvoltate pe 31 de hectare, cu doar 15% din suprafață construită, având cel mai mic coeficient de utilizare a terenului. Aproape 400 de locuințe din cadrul complexului au fost deja vândute.
Pe lângă unitățile rezidențiale, proiectul cuprinde facilitățile comerciale și de petrecere a timpului liber, medicale, educaționale și sportive. Pe lângă încheierea parteneriatului cu Pescariu Sports pentru dezvoltarea zonei sportive din cadrul Agora la finalul anului 2022, Alesonor a semnat la începutul acestui an primele contracte de închiriere în zona comercială.
Întregul proiect va fi construit pe o suprafață de 42.000 mp și va include facilități sportive și de agrement pe o suprafață de 12.000 mp (terenuri de tenis, padel, baschet, piscină pentru relaxare, piscină semi-olimpică, un centru spa și o sală de fitness), școală, grădiniță și afterschool pe un teren de 15.000 mp, cinema în aer liber, zona comercială cu 7.000 mp utili pentru cafenele, restaurante, piață, supermarket, brutărie și magazine, hub pentru birouri, servicii medicale, peste 500 de locuri de parcare.
Discuțiile cu primii parteneri pentru spațiile comerciale au început, fiind căutate facilități care să răspundă nevoilor unei comunități complete.
Alesonor este dezvoltatorul unor proiecte rezidențiale precum Clover Residence, Magnolia Residence, Ivy Office Residence, Almond Tree Residence, Amber Gardens.