Producătorul european de aeronave Airbus a anunţat marţi că intenţionează să pună în serviciu, în 2031, o nouă uzină lângă Toulouse (sudul Franţei), unde ar urma să fie angajate 3.500 de persoane, pentru a produce piloni de motor.
Noua uzină ar urma să fie construită pe un teren aflat în proprietatea Airbus, dar care în prezent este cultivat de fermieri, notează Agerpres.
Airbus a numit acest viitor amplasament „Saint-Eloi al viitorului”. Acesta uzină va completa producţia unei alte fabrici, „Saint-Eloi istoric”, din Toulouse, cel mai vechi sit de producţie aeronautică al companiei, înfiinţat în 1921.
Pilonii motorului „sunt o componentă structurală şi, de asemenea, o componentă de siguranţă. Este vorba de o componentă strategică pentru fabricarea şi livrarea de aeronave”, a declarat Christophe Agostini, responsabil cu uzinele pentru producţia de avioane comerciale în cadrul grupului Airbus, într-o videoconferinţă.
Noua uzină ar urma să aibă o suprafaţă de peste 200.000 de metri pătraţi, a adăugat Agostini. Se preconizează că această nouă uzină va angaja 3.500 de persoane şi reprezintă o investiţie totală de peste 600 de milioane de euro.
Actuala uzină Airbus de la Toulouse, care nu îşi mai poate extinde capacitatea, nu va fi suficientă pentru a satisface creşterea producţiei de avioane prognozată de companie. Producătorul european de aeronave îşi propune să stabilească în 2026 un nou record de producţie, după cel stabilit în 2019, când a livrat 863 de aeronave.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.