
Compania aeriană Air India a plasat comenzi record pentru aproximativ 500 de avioane noi Boeing şi Airbus, în valoare de peste 100 de miliarde de dolari la preţuri de listă. Aceasta este cea mai mare achiziţie de aeronave a oricărei companii aeriene.
Air India a decis să cumpere 250 de avioane Airbus, împărţite între 210 A320neo, cu un singur culoar, şi 40 A350 cu corp larg, şi 220 de avioane Boeing, inclusiv 190 dintre avioanele sale 737 MAX cu corp îngust, 20 787 cu corp larg şi 10 777X.
Într-o notă adresată angajaţilor din 27 ianuarie 2023, Air India a spus că „finalizează o comandă istorică pentru aeronave noi”, notează News.ro.
Comanda arată strategia Air India de a-şi moderniza flota învechită şi de a câștiga o parte a călătoriilor între marea diasporă a Indiei şi oraşe precum Delhi şi Mumbai, dominate în principal de rivalii din Golf, precum Emirates, cu avioane mai noi.
Comanda record îşi propune să plaseze Air India în categoria marilor companii aeriene globale şi s-o transforme într-un client influent pentru producătorii de avioane şi furnizori.