FacebookTwitterLinkedIn

Agroland Business System a investit peste 700.000 de lei pentru deschiderea unui nou magazin MEGA, de la care așteaptă vânzări de 5 milioane de lei în 2023. Este al doilea inaugurat în județul Iași și cel de-al 20-lea la nivel național.

„Planul nostru este ca până la finalul anului să ajungem la un total de 25 de magazine MEGA. Scopul nostru este să devenim retailerul preferat al românilor pentru toate activitățile referitoare la grădinărit și hobby farming, precum și produse pentru animale de companie,” a declarat Horia Cardoș, fondator și CEO al Agroland Business System.

Magazinul din Miroslava este cel de-al patrulea deschis de companie anul acesta, după cele din Pașcani, Huși și Timișoara. Investițiile pentru fiecare magazin variază de la 500.000 la 1 milion de lei.

Agroland Business System a fost fondată în 2009 la Timișoara de către antreprenorul Horia Cardoș și operează o rețea de peste 250 de magazine specializate în vânzarea de produse pentru grădină, fermă și animale de companie.

Compania deține și platforma Avicola Mihăilești, unde produce ouă de consum și pui de o zi. Această platformă este formată din șase ferme aflate pe o suprafață de 30 de hectare în județul Giurgiu.

Agroland este activă și în zona de tehnologie prin AgTech TM by Agroland, primul program complet de incubare din România care stimulează și susține inovația în agricultură.

Compania este listată pe piața locală de capital și are o capitalizare de aproximativ 160 milioane de lei.