
Recolta de porumb din SUA ar putea fi a doua cea mai mare din istorie, pentru că ploile din iulie au însoțit cultura în faza sa critică de dezvoltare, contrabalansând condițiile uscate din prima parte a sezonului și temperaturile ridicate din timpul verii, au declarat analiștii și fermierii, potrivit Reuters.
O recoltă puternică ar întări stocurile interne, în timp ce cererea pentru exporturile de porumb din SUA scade din cauza unei recolte masive în Brazilia, care se așteaptă să depășească Statele Unite ca principal furnizor mondial de porumb.
Prețurile la porumb au scăzut în timpul lunii iulie cu 18% față de vârful înregistrat la sfârșitul lunii iunie, condițiile îmbunătățite din câmp având un impact semnificativ asupra pieței.
Genele tolerante la secetă și alte îmbunătățiri în porumbul modificat genetic au permis culturii să reziste la seceta severă din mare parte a Americii, au declarat fermierii.
Porumbul modificat genetic reprezintă peste 90% din recolta SUA. “Cu tehnologia pe care o avem în sămânță, porumbul a rezistat mult mai bine decât se așteptau oamenii,” a spus Drew DeSutter, care cultivă aproximativ 4.000 de hectareîmpreună cu familia sa în vestul statului Illinois. “Cred că vom avea în general culturi decente – chiar bune.”
Analiștii se așteaptă ca guvernul SUA, într-un raport lunar programat vineri, să reducă prognoza pentru producția internă de porumb la 15,135 miliarde de busheli (1 bushel = 35,24 litri) în acest an, față de estimarea din iulie, care era spre un nivel record de 15,320 miliarde de busheli.
Noua prognoză, dacă va fi atinsă, ar fi a doua cea mai mare recoltă din istorie, după recolta din 2016 de 15,148 miliardede busheli. Randamentele medii sunt estimate la 175,5 de busheli pe hectar în acest an, ceea ce ar fi a patra cea mai mare valoare din istoria recoltelor Statelor Unite.
Procentul de porumb evaluat ca fiind bun sau foarte bun în acest an de către Departamentul de Agricultură al SUA în rapoartele săptămânale a crescut cu 4 puncte procentuale în iulie, când cea mai mare parte a culturii în principalele state producătoare trece prin faza de polenizare, care determină randamentul.