FacebookTwitterLinkedIn

Șeful ESA, Josef Aschbacher, a declarat că acest program spațial reunește 22 de membri, instituția finalizând recent campania de recrutare de astronauți. Potrivit acestuia, Agenția Spațială Europeană a primit un număr de 22.000 de cereri, scrie Reuters.

„Am dori să lansăm un astronaut cu dizabilităţi, ceea ce ar fi o premieră în istorie. Dar mă bucur şi pentru ESA, deoarece arată că spaţiul este pentru toată lumea şi asta aş vrea să transmit”, a subliniat Josef Aschbacher.

ESA, a cărei rachetă Ariane a dominat odată piaţa lansărilor comerciale de satelit, se confruntă cu o concurenţă din ce în ce mai acerbă din partea unor companii finanţate de giganţi ai tehnologiei, cum ar fi Blue Origin, a lui Jeff Bezos, şi SpaceX, înfiinţată de Elon Musk.

De exemplu, fondatorul Amazon, Bezos, speră ca luna viitoare să devină primul om care merge în spaţiu cu propria rachetă, subliniind rolul tot mai mare pe care îl joacă miliardarii tehnologici într-un domeniu care a fost cândva dominat de agenţiile publice.