FacebookTwitterLinkedIn

Cercetătorii din Zimbabwe au descoperit rămăşiţele celui mai vechi dinozaur din Africa, Mbiresaurus raathi.

Dinozaurul ce aparținea speciei sauropodomorpha, aceeaşi descendenţă care mai târziu avea să includă dinozauri uriaşi cu gât lung, măsura un metru înălțime și avea până la 30 de kilograme, susține echipa internaţională de paleontologi care a făcut descoperirea, scrie AFP.

Potrivit cercetătorilor, dinozaurul era cel mai probabil omnivor, hrănindu-se cu plante, animale mici și insecte și ar fi trăit pe pâmânt în urmă cu 230 de milioane de ani.

Scheletul a fost găsit în timpul a două expediţii în 2017 şi 2019 de o echipă de cercetători din Zimbabwe, Zambia şi Statele Unite. 

„Am săpat întreg femurul şi am ştiut atunci că este un dinozaur şi că am găsit cea mai veche fosilă de dinozaur cunoscută din Africa”, a declarat Griffin, unul dintre cercetători, care pe atunci își făcea doctoratul la Universitatea Virginia Tech.

Conform revistei Nature, rămăşiţe ale dinozaurilor din aceeaşi epocă au mai fost găsite anterior doar în America de Sud şi în India.