FacebookTwitterLinkedIn

După centrele comerciale AFI Cotroceni, AFI Ploiești și AFI Brașov, dezvoltatorul imobiliar AFI Europe va inaugura, pe 1 noiembrie, primul său parc de retail dezvoltat în România, situat în centrul orașului Arad. 

Parcul de retail ocupă o suprafață construită de 30.600 mp, pe un teren cu un perimetru total de 79.900 mp. Suprafața brută închiriabilă (GLA) a proiectului este de 29.400 mp, pe un singur nivel, deservită de 950 de locuri de parcare supraterane. 

Printre retailerii care vor fi prezenți aici se numără magazine cunoscute precum Carrefour, Media Galaxy, Starbucks, Cărturești, Decathlon, Half Price, CCC, Fressnapf, DM, Smyk și alte branduri internaționale.

În cadrul proiectului, McDonald’s a deschis încă din vara lui 2022 primul restaurant de tip Drive-Thru din oraș. Asemeni și primul magazin de bricolaj Leroy Merlin, care s-a deschis în iulie 2023 în Arad, pe o suprafață închiriabilă de 9.000 mp. 

Printre chiriașii care ajung pentru prima oară la Arad se mai numără hipermarketul Carrefour (cu o suprafață închiriabilă de 5.800 mp), Media Galaxy (3.000 mp), Decathlon (2.000 mp), Half Price, Starbucks, Burger King ș.a. Prin deschiderea acestui parc retail se estimează că au fost create peste 2.000 de locuri de muncă, anunță dezoltatorul. 

„Ne-am bucurat totodată să contribuim la economia locală prin colaborarea cu un contractor din Arad – PAB, pentru cel mai bun rezultat”, a declarat Doron Klein, CEO AFI Europe România și Republica Cehă.

Pe lângă proiectele de retail, î sectorul de birouri, AFI Europe România deține un portofoliu de șapte parcuri de business de clasa A (AFI Park 1-5, AFI Tech Park, AFI Park Brașov, AFI Lakeview, AFI Park Floreasca, AFI Victoriei Plaza, AFI Park Timișoara).  

Compania administrează proiecte de business în valoare totală de aproximativ 300.000 mp închiriabili și spații de retail de aproximativ 170.000 mp închiriabili. În 2020, a fost finalizat și primul proiect rezidențial pe piața locală – primul stadiu al AFI City Bucureștii Noi, care include 190 de apartamente, iar în 2021, AFI Europe România a achiziționat două terenuri în Pipera pentru dezvoltarea unei noi divizii de business, Residential to Rent, formată din trei turnuri rezidențiale și un număr total de 370 de apartamente.

Prima faza a proiectului AFI HOME North este acum în curs de dezvoltare, urmând ca în Q1 2025 a fi livrate 164 apartamente dispuse în două clădiri.