FacebookTwitterLinkedIn

Aeroportul londonez Heathrow a anunțat ieri că va extinde până în 29 octombrie plafonul stabilit în luna iulie cu privire la numărul maxim de zboruri operate zilnic în toate terminalele, pentru a putea astfel să susțină călătorii în condiții mai bune – fără întârzieri și în mai bună ordine, potrivit Reuters.

Heathrow a pus un plafon în luna iulie pentru numărul maxim de zboruri zilnice pe care le operează pe terminalele sale cu scopul de a reduce perturbările din perioada vacanțelor de vară, determinate de deficitul de personal și de cererea crescută de călătorii, au spus oficialii aeroportului, care declară că deja se simt îmbunătățiri operaționale datorate acestei măsuri.

“De când a fost introdus plafonul, călătoriile se desfășoară într-un ritm mai normal și au fost mai puține anulări de zboruri făcute pe ultima sută de metri, iar punctualitatea și timpii de așteptare la preluarea bagajelor s-au îmbunătățit semnificativ,” spune o declarație oficială emisă de Heathrow.