FacebookTwitterLinkedIn

Synevo România l-a numit pe Adrian Tudoscă în funcția de Director General, înlocuindu-l pe Laurențiu Luca, care preia conducerea operațiunilor de diagnostic ale grupului în 11 piețe din Europa de Sud‑Est. Decizia consolidează rolul României ca hub regional pentru rețeaua de laboratoare.

Adrian Tudoscă s-a alăturat Synevo în 2017 și are aproape 20 de ani de experiență în finanțe și management. A ocupat anterior pozițiile de Director General Adjunct Synevo România și Director Financiar Regional pentru Europa de Sud‑Est, având un rol în integrarea operațiunilor din regiune.

„Synevo a ajuns aici prin consecvență și standarde ridicate, repere pe care le cunosc bine după aproape zece ani în companie. Rolul meu este să construim mai departe pe această fundație solidă, într-un ritm agil și bine conectat la nevoile reale ale pacienților și medicilor. Vom continua să investim în diagnostic avansat și să extindem accesul, păstrând același angajament pentru calitate care ne-a definit până acum. În același timp, este important cum facem acest lucru simplu, clar și cu responsabilitate. Pentru mine, prioritățile sunt ariile în care precizia face diferența imediată – oncologie, genetică și boli cronice -, precum și construirea unor echipe care pot acționa rapid, eficient și cu încredere” – Adrian Tudoscă, Director General Synevo România

În paralel, Synevo formează o echipă regională de suport în România, responsabilă de coordonarea funcțiilor cheie și de alinierea proceselor în toate piețele din Europa de Sud‑Est. Laboratorul Central de Referință din București funcționează ca infrastructură regională, procesând analize complexe pentru mai multe țări din Europa de Sud‑Est și permițând standardizarea și eficientizarea operațiunilor.

Laurențiu Luca, care a condus Synevo România timp de aproape un deceniu, spune că noua organizare regională va permite extinderea modelelor operaționale dezvoltate local și accelerarea eficienței comerciale și digitale în regiune.

„Am dezvoltat în România niște modele de lucru performante, validate atât operațional, cât și din perspectiva calității serviciilor. Noua organizare regională ne permite să extindem aceste bune practici și să accelerăm eficiența operațională, performanța comercială și transformarea digitală, menținând clientul în centrul tuturor inițiativelor. În acest context, rolul echipei din România capătă o importanță tot mai mare, susținând succesul operațiunilor în întreaga regiune” – Laurențiu Luca, Managing Director Europa de Sud-Est, Divizia de Servicii de Diagnostic Medicover

La finalul anului 2025, Synevo România opera 29 de laboratoare și 239 de centre de recoltare, deservind peste 1,7 milioane de pacienți unici și procesând 23,8 milioane de teste. Synevo România face parte din Medicover, companie fondată în 1995 și listată la Bursa Nasdaq Stockholm.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.