FacebookTwitterLinkedIn

Preşedintele Rusiei Vladimir Putin a anunţat, joi dimineaţă, o operaţiune militară în Donbas, Ucraina. Conflictul ia amploare pe măsură ce timpul trece. 

De la petrol şi gaze la piaţa de capital şi investiţiile strategice, efectele negative sunt greu de estimat ca amploare, însă vor fi semnificative. Ruperea relaţiilor comerciale cu Rusia alături de scumpirea materiilor prime, ar putea fi declanşatorul unei noi crize economice“, a declarat, pentru Forbes România, Adrian Negrescu, Consultant economic.

Se remarcă primele efecte economice, în aproape toate sectoarele. “Cert este că primele efecte economice ale crizei din Ucraina le vedem deja – petrolul s-a dus peste 100 de dolari pe baril, iar asta va însemna o creştere a preţurilor carburanţilor, gazele s-au scumpit cu 20-30% pe bursele internaţionale, iar acţiunile, indicii, pieţele de capital din întreaga lume, inclusiv de la Bucureşti, înregistrează scăderi semnificative. Investitorii pierd bani, cu fiecare oră care trece, iar pagubele sunt de ordinul zecilor de miliarde. Nici cursul valutar nu arată foarte bine, perspectivele unei deprecieri a leului nefiind de ignorat în următoarele zile”, completează Negrescu. 

Deși nu avem relaţii economice ample cu Ucraina şi cu Rusia, efectele negative se vor simţi din prisma scumpirii petrolului, a gazelor, a energiei. “Consecinţele vor fi chiar mai ample dacă luăm în calcul că investitorii vor considera această zonă ca fiind una de risc strategic. Altfel spus, România, în general ţările din regiune, ar putea fi şterse de pe harta investiţiilor greenfield, dacă războiul va lua amploare”, conchide el.