
Fondurile de pensii facultative (Pilon 3) aveau active în valoare de 3,33 miliarde lei, la 31 mai 2022, în creştere cu 5% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeaşi dată a anului anterior, conform unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), citat de Agerpres.
“Cele mai multe investiţii au fost efectuate local (92%), majoritatea fiind denominate în lei (91%)”, se menţionează în raport.
Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 2,02 miliarde de lei, respectiv 60,7%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 913 milioane de lei (27,4%). Obligaţiunile corporative se situau pe locul trei din acest punct de vedere, cu 149,4 milioane de lei, respectiv 4,5% din totalul activelor.
Potrivit datelor ASF, fondurile de pensii facultative aveau 585.135 de participanţi.
Pe Pilonul 3 sunt active următoarele fonduri de pensii: Aegon Esenţial, Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, BRD Medio, Generali Stabil, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea şi Raiffeisen Acumulare.