FacebookTwitterLinkedIn

Statele membre UE au ajuns joi la un acord preliminar pentru reducerea emisiilor poluante în transportul maritim prin creşterea utilizării de combustibili regenerabili.

Acordul provizoriu are scopul de a îndrepta transportul maritim în direcția îndeplinirii obiectivelor climatice ale UE pentru 2030 şi 2050, prin îmbunătăţirea obiectivelor de reducere a emisiilor din energia utilizată de nave şi introducerea de măsuri care să încurajeze utilizarea aşa-numiţilor carburanţi regenerabili de origine non-biologică, scrie Reuters.

“Acordul va asigura că furnizorii de carburanţi, navele şi operatorii maritimi vor avea suficient timp pentru a se adapta la noile condiţii astfel încât sectorul maritim va atinge obiectivele climatice”, a declarat ministrul suedez al Infrastructurii, Andreas Carlson.

Acordul convenit între reprezentanţii statelor membre şi Parlamentul UE va trebui să fie adoptat în mod formal de miniştrii statelor membre ale UE.