FacebookTwitterLinkedIn

Siemens Mobility şi Astra Vagoane Călători au încheiat un nou acord pentru consolidarea şi extinderea colaborării lor, astfel încât Siemens Mobility va furniza 125 de boghiuri de ultimă generaţie, în timp ce firma din Arad va produce tramvaie Imperio, licenţiate de compania germană.

Tramvaiele vor fi proiectate special pentru piaţa din România. Semnarea contractelor de parteneriat a avut loc în Budapesta, notează Agerpres.

Tramvaie asemănătoare sunt în prezent fabricate de Siemens Mobility pentru oraşele Munchen, Nurnberg şi Copenhaga. Acestea vor eficientiza transportul urban şi vor oferi, de asemenea, o experienţă confortabilă şi sustenabilă pasagerilor. Oraşul Bucureşti operează o flotă de aproximativ 500 de tramvaie şi necesită unităţi suplimentare pentru pentru a-şi reînnoi flota. Parteneriatul Siemens Mobility şi Astra Vagoane Călători evidenţiază obiectivul comun al celor două companii pentru promovarea transportului public în România. Prin combinarea punctelor lor forte, cei doi lideri din industrie îşi propun să ofere oraşelor sisteme de tramvaie moderne, sustenabile şi eficiente, care să îmbunătăţească calitatea vieţii locuitorilor şi să susţină obiectivele de sustenabilitate naţionale“, se arată într-un comunicat.

Siemens Mobility este o companie gestionată separat de Siemens AG. Lider în soluţiile de transport inteligent, timp de peste 175 de ani, Siemens Mobility îşi inovează constant portofoliul iar domeniile sale principale includ producţia vehiculelor pe şine, automatizare şi electrificare feroviară, un portofoliu cuprinzător de software, precum şi servicii conexe. În anul fiscal 2023, încheiat la 30 septembrie 2023, compania a înregistrat venituri de 10,5 miliarde de euro şi a angajat aproximativ 39.800 de persoane la nivel mondial.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.