FacebookTwitterLinkedIn

Abbott Laboratories face un pas important spre atenuarea deficitului acut de lapte pentru bebeluși. Compania a anunţat sâmbătă că şi-a redeschis fabrica de lapte din Sturgis (Michigan).

Abbott Laboratories redeschide fabrica de lapte pentru bebeluşi din Michigan, iar începând cu data de 20 iunie începe producția de EleCare şi alte formule speciale şi metabolice, anunță CNBC.

„Fabrica îşi va relua activitatea după ce a îndeplinit cerinţele iniţiale convenite cu FDA, ca parte a acordului pe care Abbott l-a încheiat pe 16 mai”, au declarat reprezentanții companiei.

Închiderea fabricii şi rechemarea de pe piaţă a laptelui pentru sugari au accentuat deficitul de aprovizionare într-o ţară în care, potrivit datelor federale din 2020, mai puţin de jumătate dintre bebeluşi au fost alăptaţi exclusiv la sân în primele trei luni.

Conform statisticilor companiei de date Datasembly, aproximativ 73% dintre produsele pentru bebeluşi sunt epuizate la nivel naţional încă din data de 22 mai.  

Abbott a început o rechemare în luna februarie, după raportări despre infecţii bacteriene la copiii care consumaseră laptele produs în fabrica sa.

Inspecţia FDA a instalaţiei Sturgis a relevat rezultate „şocante”, cum ar fi fisuri în echipamentele vitale, lipsa spălării adecvate a mâinilor şi dovezi ale contaminării bacteriene anterioare.

Abbott a spus că nu există dovezi care să lege produsele sale de boli, în timp ce inspectorii FDA au declarat că au găsit bacterii în testele de mediu şi nu în mostrele de produse.

Ulterior, FDA a încheiat un acord de decret de consimţământ pentru supravegherea acţiunilor Abbott pentru a rezolva problemele din fabrică.

Înainte de rechemare, Abbott controla 40% din piaţa de lapte pentru sugari, inclusiv Similac.