FacebookTwitterLinkedIn

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat marți contractul pentru prima secţiune de autostradă Ploieşti-Buzău, de aproape 4 miliarde de lei, precum şi pentru execuţia sectorului de mijloc al acesteia, Mizil-Pietroasele. Constructorul trebuie să înceapă lucrările în această vară.

Autostrada Moldovei, Ploiești-Pașcani, are o lungime de 320 de km, cuprinde 13 loturi și trebuie terminată până în august 2026, pentru ca lucrările să fie decontate prin PNRR.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a solicitat CNAIR să semneze contractele pentru toate cele 13 loturi până la sfârșitul acestui an, un calendar foarte greu de respectat, notează RRA.

Sorin Grindeanu: „De la Ploiești la Paşcani, ţinta pe care am dat-o CNAIR-ului este ca până la sfârșitul anului să fie semnate contracte pe toate cele 13 loturi. Pe A7 vorbim direct de execuție.”