“Am închis printre primii magazinele si fabricile noastre dorind să contribuim esențial la stoparea răspândirii virusului. Acum, după șase săptămâni de izolare, cu toții dorim sa ne întoarcem la viețile noastre. Creșterea importantă a vânzărilor online ne-a arătat că optimismul clienților în ceea ce privește ziua de mâine nu a fost mult afectat. Totuși, atunci când doresc să facă achiziții valoroase, clienților noștri le place să vadă produsele, să le testeze și să se sfătuiască cu un consultant în magazine. I-am privat prea mult de această plăcere. Meseria noastră este să primim clienții în magazine și iubim să ne facem meseria”, a declarat Dan Șucu, fondatorul Mobexpert.
Rămân totuși închise acele hipermagazine care fac parte din galeriile comerciale cu activitate suspendată temporar de autorități (Pitești, Oradea, Suceava) sau cu acces restricționat din cauza realizării unor lucrări publice de infrastructură (Pipera).
Săptămâna viitoare se vor redeschide și patru dintre fabricile grupului Mobexpert, cele în care se produce mobilier personalizat sau în serii mici: canapele, saltele, scaune și mobilier de bucătărie. Urmează ca la mijlocul lunii mai să se redeschidă și cele trei fabrici care produc mobilier corp în serii medii și mari.
Grupul Mobexpert este liderul pieţei româneşti de mobilier şi decoraţiuni și numără, în prezent, peste 30 de hipermagazine şi magazine în orașe importante din țară precum Bucureşti, Braşov, Suceava, Piteşti, Sibiu, Iaşi, Oradea, Constanţa. Grupul are 2.400 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de aproximativ 200 de milioane de euro și deţine opt fabrici de mobilă care produc pentru piaţa românească şi pentru export.