FacebookTwitterLinkedIn

Organizația Patronală HORA și-a exprimat îngrijorarea cu privire la efectele care se resimt deja în industria ospitalității, ca urmare a crizei turismului la nivel mondial, create de răspândirea virusului COVID-19.

„România se confruntă cu o situație de criză fără precedent, care ne obligă să luăm o poziție fermă și să cerem autorităților măsuri imediate, pentru a nu fi martorii unui declin financiar fără cale de recuperare pentru cei mai mulți dintre operatorii din industria ospitalității”, a declarat Daniel Mischie, președintele HORA.

Organizația a realizat un sondaj în ultima săptămână, pe un număr de 341 de companii membre iar concluziile au fost că vânzările au scăzut cu 80% iar peste 85% vor închide și vor fi nevoiți să trimită astfel peste 28.000 de angajați în șomaj.

Raportat la întreaga industrie asta înseamnă că din totalul cifrei de afaceri estimată la 3 miliarde de euro, se vor pierde 2,4 miliarde euro, iar dintr-un total de aproximativ 400.000 de angajați, 320.000 vor fi concediați.

Astfel Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România a realizat o listă ce conține o serie de măsuri imediate pentru toate companiile din industrie:

  1. Șomaj tehnic cu plata a 75 % din venituri și taxele aferente suportate de către stat;
  2. Plata imediată a datoriilor statului către companii: TVA de recuperat fără control în prealabil, concedii medicale, plata urgentă a facturilor pe care statul le are de achitat către operatorii din domeniu;
  3. Masuri pentru amanarea ratelor catre banci si/sau societati de leasing fara consecințe pentru companii;
  4. Credite guvernamentale acordate rapid pentru nevoi de lichiditate, fără garanții,în condiții financiare preferențiale și cu rambursare pe termen lung;
  5. Punerea la dispoziție de lichidități pentru companii prin crearea unui mecanism între BNR si Eximbank / CEC, prin garantarea de către stat a unor împrumuturi de urgență de la băncile comerciale, în condiții de acordare îmbunătățite conform nivelurilor revizuite de OECD/ Banca Central Europeana în comunicarea din 13 martie 2020.