Și acum ador primăvara, mai ales zilele când pomii înfloriţi reușesc să transforme chiar și Bucureștii într-un oraș cu aer cât de cât respirabil sau, preferatele mele, zilele acelea cu ploaie călduţă care scaldă tot orașul într-un minunat, elixiric ceai de tei.
Am observat însă că, de la o vreme, m-am îndrăgostit de toamnă. Pentru că e mai calmă, mai blândă. Pentru că miroase a castane proaspăt căzute din copac (adică acei copaci care nu au fost toaletaţi – adică masacraţi – și care mai produc castane). Pentru că e superb soarele molcom de toamnă, când te plimbi prin Cotroceni, pe sub copacii cu frunze galbene, aurii, vișinii și te gândești la ce a fost și ce va mai fi. Pentru că pot să beau din nou ceai fierbinte când mă cuibăresc în fotoliu cu o carte bună. Sau cu una bucată băieţel care mă roagă să îi citesc povești. Și bea și el ceai, ca mami.
Toamna vine ca o ușurare după canicula lui august (excepţie anul acesta, când vara a fost foarte miloasă și cumpătată, slavă Domnului) și servește drept un binemeritat intermezzo înainte de nebunia de Sărbători. Nebunie pe care eu o boicotez cumpărând cadouri din timp și reamintindu-le tuturor din jurul meu despre adevărata semnificaţie și importanţă a Crăciunului.
Toamna am început aventura aceasta de antreprenoriat, în urmă cu șase ani. Toamna m-am căsătorit, tot acum șase ani (da, am fost foarte ocupată în 2012). Și tot toamna a venit băieţelul meu pe lume, schimbând totul și arătându-mi ce înseamnă dragoste, efort, sacrificiu și bucurie.
Așa că să ne bucurăm de această toamnă. Cât încă mai sunt copaci în București.