Marco Eichhorn are o experiență de peste 20 de ani în industria hotelieră și va prelua conducerea hotelului Radisson Blu din București (487 de camere) și a Park Inn by Radisson Bucharest Hotel & Residence (210 camere), începând de astăzi.
Eichhorn, care până de curând a fost Director General al Soho House Istanbul, se întoarce la Radisson Hotel Group după 1 an și 2 luni. Activitatea sa în cadrul grupului a început în 1997, la Radisson Blu Hotel din Hamburg, pentru ca apoi să aibă diverse funcții în hoteluri Radisson Hotel Group din Marea Britanie, Africa de Sud și Croația.
„Piața dintr-un oraș în plină dezvoltare ca Bucureștiul este cu siguranță extrem de animată, și exact acest lucru o face atât de incitantă. Voi aduce experiența mea din diferite piețe și cele mai bune practici în noua funcție de Director General de la București, a declarat Marco Eichhorn.
În 2013, acesta a fost numit pentru prima dată în funcția de Director General la Astrakhan, Rusia și apoi la o stațiune rusă de pe litoralul Mării Negre și la Radisson Resort & Residences Moscow Zavidovo. De asemenea, a condus echipa de la Radisson Blu Hotel Belorusskaya, Moscova, până în august 2017.
„Îl cunoaștem de mulți ani pe Marco Eichhorn și apreciem stilul său dinamic de conducere. Cariera sa este un exemplu excelent despre cum sunt promovați oamenii talentați în cadrul companiei. Suntem foarte încântați să îl primim înapoi în familia noastră”, a declarat Yilmaz Yildirimlar, Senior VP al Radisson Hotel Group pentru Europa Centrală și de Sud.