FacebookTwitterLinkedIn

„Societatea Română de Televiziune (SRTv) a decis denunţarea unilaterală a Contractului de cesiune nr. A1063/27.09.2017, astfel cum acesta a fost modificat şi completat prin Actele adiţionale nr. 1/16 ianuarie 2018 şi nr. 2/ martie 2018”, se arată în notificarea primită de Gigel Ştirbu, deputat PNL şi preşedintele Comisiei pentru Cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor.

Conducerea SRTv precizează că realizatorul emisiunii „Starea naţiei” nu a respectat dispoziţiile contractului. Astfel, „în pofida transmiterii notificării nr. 71704 din data de 19.04.2018 prin care v-am atenţionat cu privire la consecinţele nerespectării întocmai a tuturor dispoziţiilor Contractului, aţi continuat să încălcaţi în mod repetat şi grav clauzele contractuale”, este specificat în notificarea preşedintelui televiziunii publice.

„Starea nației” se număra printre emisiunile TVR 1 cu cele mai mari audiențe în prime-time la televiziunea publică.

AUDIENȚELE TELEVIZIUNILOR LA NIVEL NAȚIONAL – APRILIE 2018